Fortele coalitiei internationale aflate sub comandament american in lupta impotriva Statului Islamic, in Irak si in Siria, omoara combatanti din cadrul gruparii jihadiste intr-un ritm mai mare decat pot fi inlocuiti, a declarat un general britanic, relateaza Reuters.

"Noi omoram (combatanti) Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) intr-un ritm pe care pur si simplu nu il poate suporta", a declarat marti pentru presa generalul Rupert Jones, adjunctul comandantului "Combined Joint Task Force" (CJTFOIR), formatiunea militara care reprezinta coalitia, potrivit News.ro.

Peste 45.000 de jihadisti au fost ucisi in atacuri aeriene ale coalitiei, potrivit unor date din august 2016.

Numarul combatantilor Statului Islamic in Irak si Siria se afla la cel mai scazut nivel din ultimii doi ani si jumatate, apreciaza coalitia.

Potrivit generalului Jones, numarul combatantilor straini care au intrat in Statul islamic a scazut cu 75 pana la 90%, potrivit unor estimari.

Acest declin are drept cauze faptul ca este mai dificil sa se ajunga la Statul Islamic, iar candidatii sunt mai putin entuziasti, apreciaza el.

In total 38 de tari din cadrul coalitiei antijihadiste participa la o reuniune la Londra, anunta generalul intr-un mesaj postat pe Twitter.