Pe data de 25 martie 2017, mii de cetateni europeni vor marsalui la Roma, pentru o Europa mai puternica, mai unita si mai democratica. Europenii de pe tot continentul sunt invitati sa se alature celei mai mari adunari pro-europene, pentru a se opune diviziunilor nationale si pentru a arata sprijinul pentru proiectul european. Marsul coincide cu cea de-a 60-a aniversare a Comunitatii Economice Europene, potrivitmarchforeurope2017.eu.

Pe 25 martie 2017, mii de oameni de pe intreg continentul sunt asteptati sa marsaluiasca la Roma, pentru a-si exprima sprijinul fata de proiectul european impotriva celor care doresc sa-l inlature. Se va face apel la sefii de stat si de guvern pentru a relansa si a finaliza unitatea politica europeana, pentru a crea o Europa mai puternica, mai unita si mai democratica. La aceeasi data, presedinti si prim-ministrii din tarile UE se vor intalni in capitala Italiei, pentru a sarbatori a 60-a aniversare a semnarii Tratatului de la Roma.

Retorica populista si nationalista si pericolele cu care se confrunta unitatea europeana au trezit europenii. Cetatenii din toate statele membre au auzit apelul si se organizeaza pentru a ajunge la Roma.

Pana in prezent, organizatorii conteaza pe 30 de grupuri care vor participa la acest mars, din Atena, Barcelona, Berlin, Bruxelles, Lisabona, Madrid, Paris, Sofia, Varsovia si multe alte orase europene. Numai in Italia, autoritatile locale, partidele si organizatiile societatii civile coordoneaza grupuri din mai mult de 90 de orase. Un grup format din membri ai Palamentului European vor fi in fruntea marsului. Participantii vor merge prin centrul istoric al Romei, pornind de la Piazza della Bocca della Verita (Piata "Gura Adevarului") si ajungand la Colosseum, unde se vor desfasura discursurile si un concert pentru Europa.

Initiativa a fost primita cu mult entuziasm de catre societatea civila europeana. Pana in prezent, mai mult de 30 de organizatii se organizeaza pentru a sprijini marsul si peste 300 de academicieni si intelectuali au semnat un apel deschis catre europeni, invitandu-i sa se alature.

Marsul va fi precedat de conventia "Europa lupta: recladeste viziunea, recastiga increderea, relanseaza unitatea". Politicieni europeni de nivel inalt si intelectuali europeni vor incuraja participantii prin schimbul de viziuni alternative asupra viitorului Europei. Printre acestia se numara Sandro Gozi (secretar italian de stat pentru afaceri europene), Romano Prodi (fost presedinte al Comisiei Europene si fost prim-ministru italian), Emma Bonino (fost comisar european si fost ministru italian de externe), Danuta Hubner (presedintele Comisiei Parlamentului European pentru afaceri constitutionale) sau Daniel Innerarity, filosof spaniol.