Presedintele Donald Trump a declarat intr-o intalnire privata cu liderii Congresului ca ar fi castigat votul popular la alegerile din 2016 daca cele 3 milioane de imigranti ilegali din SUA, din cele 5 milioane existente, nu ar fi votat, relateaza agentia Associated Press, citata de Mediafax.

Donald TrumpFoto: Agerpres

Trump a facut declaratiile controversate fara a oferi date concrete, in cadrul unei sedinte de la Casa Alba, luni seara, cu liderii Partidului Democrat si Partidului Republican, potrivit unui asistent al democratilor, care a facut dezvaluirile referitoare la intalnirea cu usile inchise cu conditia pastrarii anonimatului.

Liderul majoritatii din Camera Reprezentantilor, Kevin McCarthy, a facut aluzie la aceasta intalnire, spunandu-le reporterilor ca Trump si ceilalti oficiali au discutat despre "electorii din Colegiul Electoral, votul popular". Intrebat daca l-a surprins ceva in privinta respectivei sedinte, liderul democratilor din Camera Reprezentantilor, Nancy Pelosi, a decrat ca nu doreste sa discute acest subiect.

Nu au existat dovezi privind existenta unor manipulari frauduloase pe scara larga care sa fi schimbat rezultatul alegerilor prezidentiale. Trump a castigat in Colegiul Electoral cu un avans confortabil, dar rivala democrata Hillary Clinton a castigat votul popular cu aproape 3 milioane de voturi.

Insa, de-a lungul scrutinului prezidential, Trump a adus acuzatii vehemente care s-au dovedit a fi false, cum ca ar fi existat fraude la vot, spunandu-le sustinatorilor sai ca alegerile au fost "falsificate" in defavoarea sa.

Si la finalul lunii noiembrie, dupa alegeri, Trump scria pe Twitter ca ar fi castigat votul popular "daca am scadea milioanele de oameni care au votat ilegal". De asemenea, acesta a sustinut la acea data ca ar fi avut loc "fraude considerabile la vot" in California, New Hampshire si Virginia si s-a plans ca mass-media nu a luat in considerare aceste dezvaluiri.