Candidata la presedintia Frantei Marine Le Pen le-a dat asigurari liderilor populisti europeni, stransi sambata in Germania, ca alegerile din 2017 vor aduce vantul schimbarii in toata regiunea, relateaza News.ro citand AFP.

Liderii extremei-drepte din UE, reuniti la Koblenz, GermaniaFoto: Captura YouTube

Incurajata de votul privind Brexit si de victoria lui Donald Trump in alegeri, lidera Frontului National a declarat ca alegatorii din Franta, Germania si Olanda vor fi urmatorii care vor respinge sistemul.

"2016 a fost anul in care s-a trezit lumea anglo-saxona. Sunt sigura ca in 2017 se va trezi Europa continentala", a spus ea in aplauzele participantilor la conferinta din orasul german Koblenz, pe malul Rinului.

"Nu se mai pune problema daca, ci cand", a adaugat ea intr-un discurs in care a criticat migratia, euro si granitele deschise.

"Trebuie sa trecem la etapa urmatoare, etapa in care nu ne vom mai multumi sa fim o minoritate in Parlamentul European, etapa in care noi vom fi majoritari la fiecare scrutin", a spus Le Pen, care ar putea intra in al doilea tur de scrutin la alegerile prezidentiale din primavara, din Franta.

Descris drept un "contra-summit european", la reuniunea de la Koblenz iau parte Frauke Petry, din formatiunea antiimigratie Alternativa pentru Germania (AfD), Geert Wilders din partidul olandez anti-islam Partidul Libertatii, Harald Vilimsky, secretarul general al Partidului Libertatii din Austria si Matteo Salvini, din Liga Nordului, anti-UE.

Conferinta are loc a doua zi dupa investirea in functie a lui Trump, care a rostit un discurs descris drept nationalist, in care a promis sa puna "America pe primul plan".

Participantii la conferinta de la Koblenz si-au exprimat in repetate randuri admiratia pentru miliardarul nonconformist si, asemeni lui, spera sa reformeze peisajul politic profitand de valul de revolta fata de sistem si de anxietate in fata migratiei.

"Ieri (vineri - n.r.) o noua America, astazi (sambata - n.r.) Koblenz, iar maine o noua Europa", a spus Wilders in fata celor 800 de participanti.

Carismaticul parlamentar olandez conduce in prezent in sondaje inainte de alegerile parlamentare din martie, insa analistii cred ca ii va fi greu sa gaseasca parteneri pentru o coalitie de guvernare.

Congresul de la Koblenz a fost organizat de grupul Europa Natiunilor si Libertatii din Parlamentul European, infiintat in 2015 de Le Pen si din care fac parte in prezent 40 de europarlamentari din noua tari.