Cel putin opt membri ai Congresului au anuntat ca vor boicota investirea lui Donald Trump, unii dintre ei citand probe potrivit carora rusii l-ar fi ajutat sa fie ales presedinte, relateaza News.ro citand Radio Free Europe-Radio Liberty.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Eu nu-l vad pe acest presedinte-ales ca pe un presedinte legitim", a declarat reprezentantul democrat John Lewis din Gerogia, un lider al miscarii pentru drepturi civile, in emisiunea NBC "Meet the Press", intr-un interviu care urmeaza sa fie difuzat duminica.

"Eu cred ca rusii au participat cu ajutarea ca acest om sa fie ales. Iar ei au ajutat la distrugerea candidaturii lui Hillary Clinton", a declarat Lewis, referindu-se la rapoarte ale serviciilor americane de informatii care acuza Rusia de interferenta in alegerile americane prin atacuri informatice si alte mijloace cu scopul de a-l ajuta pe Trump sa obtina victoria pe 8 noiembrie.

Si alti congresemni au anuntat ca intentioneaza sa nu participe la ceremonia de investire a lui Trump.

Intre ei se afla reprezentantii Raul Grijalva, Nydia Velazquez, Barbara Lee, Earl Blumenauer, Katherine Clark, Jared Huffman si Luis Gutierrez.

Multi dintre ei au evocat "lipsa de respect" a lui Trump fata de femei, minoritati si straini intre motivele care i-au determinat sa boicoteze ceremonia de pe 20 ianuarie.