Rusia a invitat la negocierile privind gasirea unei solutii de pace in Siria, discutii care vor avea loc pe 23 ianuarie in Kazahstan, doar echipa presedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, ocolindu-l practic pe presedintele in functie, Barack Obama, scrie AFP, citand cotidianul Washington Post.

Donald TrumpFoto: Agerpres

Departamentul de Stat american, aflat inca sub administratie democrata pana la investirea in functie a lui Donald Trump, pe 20 ianuarie, a anuntat ca Statele Unite nu au fost invitate, formal, la aceste discutii care urmeaza sa aiba loc la Astana, in Kazahstan, si vor fi organizate de Moscova, Ankara si Teheran.

Reprezentantii Departamentului de Stat au precizat insa ca vor consilia administratia Trump pe aceasta tema, daca va fi necesar.