Statele Unite au adoptat luni noi sanctiuni contra Rusiei care ii vizeaza pe un apropiat al presedintelui Vladimir Putin si pe cei doi presupusi asasini ai opozantului Aleksandr Litvinenko, fost agent KGB, otravit cu poloniu la Londra, in anul 2006, transmite AFP, citata de Agerpres.

Trezoreria si Departamentul de Stat al SUA au anuntat, in comunicatele lor, ca adauga trei nume - Aleksandr Bastrikin, presedintele Comitetului de Investigatii rus, Andrei Lugovoi si Dmitri Kovtun ￯ pe asa numita lista Magnitski care da numele unei legi americane din decembrie 2012 care permite inghetarea eventualelor bunuri si interese in SUA ale responsabililor rusi vinovati, conform Washingtonului, de grave violari ale drepturilor omului.

Potrivit unei stiri AFP din 21 ianuarie 2016, politia britanica a cerut extradarea a doi cetateni rusi - Andrei Lugovoi si Dmitri Kovtun ￯ desemnati ca autorii asasinarii prin otravire cu poloniu radioactiv a fostului agent FSB (ex-KGB) Aleksandr Litvinenko in 2006 la Londra, conform concluziilor anchetei facute publice de magistratul britanic Robert Owen.

'Exista mandate in continuare impotriva lui Andrei Lugovoi si Dmitri Kovtun pentru aceasta crima. Obiectivul nostru ramane de a-i aduce in fata tribunalului', a declarat atunci Scotland Yard-ul intr-un comunicat, referindu-se la cererile de extradare trimise inca 2007 de Londra Moscovei si pe care aceasta refuza sa le satisfaca.

Rusia nu-i va extrada pe Lugovoi si Kovtun - fosti agenti ai serviciilor secrete ruse - in Marea Britanie dupa ce ancheta publica desfasurata la Londra a stabilit implicarea directa a celor doi in asasinarea lui Litvinenko, conform concluziilor facute publice de magistratul Robert Owen.

O declaratie in acest sens a fost facuta pentru RIA Novosti de catre avocatul Dmitri Agranovski. Constitutia Federatiei Ruse interzice acest lucru, a explicat el.

'Perspectivele de extradare a lui Lugovoi si Kovtun sunt egale cu zero, intrucat Constitutia rusa interzice extradarea cetatenilor rusi de catre Rusia unui alt stat, indiferent de crima care le este imputata', a adaugat acesta.

Aleksandr Litvinenko a decedat la 23 noiembrie 2006, la varsta de 43 de ani. Cu trei saptamani inainte, el bause un ceai intr-un bar din Millenium Hotel, in centrul Londrei, in compania lui Andrei Lugovoi, fost agent FSB, si a omului de afaceri rus Dmitri Kovtun, si el provenind din randurile serviciilor secrete ruse.