Lupta pe care o duc fortele irakiene si coalitia internationala pentru a elibera orasul Mosul din mainile gruparii Stat Islamic (SI) s-ar putea incheia "pana in vara", a afirmat luni presedintele francez, Francois Hollande, in cursul unei vizite efectuate in Irak, transmite AFP, citata de Agerpres.

"Nu am terminat cu jihadistii, mai este Mosul. Ni s-a confirmat ca putem atinge acest obiectiv, atat cat va fi posibil, in primavara, in orice caz pana in vara", a declarat seful statul francez aflat in Kurdistanul irakian, ultima etapa a vizitei sale consacrate in special luptei impotriva SI care a ocupat Mosul in iunie 2014.

Saptamana trecuta, premierul irakian, Haider al-Abadi, cu care Francois Hollande a discutat luni la Bagdad, s-a referit la un termen de "trei luni" pentru "a elimina" SI din Irak.

Franta se afla pe locul al doilea, dupa Statele Unite, ca nivel al implicarii in cadrul coalitiei internationale care lupta impotriva SI. Militarii francezi efectueaza raiduri aeriene in Irak si Siria si pregatesc trupele de elita ale fortelor antiteroriste irakiene.

Ofensiva lansata pe 17 octombrie la Mosul, ultimul bastion al SI in Irak, a permis eliberarea a mai mult de jumatate din oras, dar unele cartiere din vest se afla in continuare sub controlul integral al jihadistilor.