Suedia are nevoie de mai multi imigranti, si nu mai putini, pentru a-si sustine sistemul de asistenta sociala extensiva, a declarat un oficial din Agentia de stat pentru Ocuparea Fortei de Munca intr-un interviu pentru Reuters.

Un numar record de 163.000 de persoane au solicitat azil in Suedia in 2015, cei mai multi din Europa calculat pe cap de locuitor, in cadrul valului de migratie in cadrul caruie peste un milion de oameni au fugit de razboi si saracie.

Ritmul migratiei i-a speriat pe unii suedezi - sustinatorii partidului anti-imigratie Democratii Suedezi au crescut considerabil - determinand autoritatile sa introduca legi dure pentru acordarea de azil. Potrivit estimarilor, numarul d ecereri de azil ar urma sa scada cu 80% anul acesta.

Cu toate acestea, fara o migratie semnificativa, Suedia se confrunta cu o lipsa a fortei de munca in anii care vin, spune Hakan Gustavsson, seful departamentului de prognoze din cadrul Agentiei publice suedeze pentru Ocuparea Fortei de Munca.

"Adaosul de forta de munca din strainatate a atenuat deficitul pe care il vedem in continuare", a declarat Gustavsson. "A crescut activitatea economica in tara; oricum te-ai uita la ea, a fost un lucru bun ca am primit atatia oameni din afara".

"Drumul inainte nu este o diminuarea a imigratiei", a adaugat Gustavsson.

Cu o rata a natalitatii scazuta si cu proportia pensionarilor in crestere, Suedia are nevoie de o rata de imigratie de 64.000 de persoane pe an, in medie, pentru a mentine echilibrul intre cei care lucreaza si cei care beneficiaza de pensie, a spus Gustavsson.