Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marti ca analizeaza posibilitatea ca unii dintre ranitii evacuati din fostele cartiere rebele din Alep sa fie tratati in spitale din Israel, transmite AFP, citata de Agerpres.

"Am cerut ca Ministerul de Externe sa gaseasca mijloace prin care sa le acordam un mai mare ajutor victimelor tragediei siriene, in special celor din Alep. Suntem gata sa primim in Israel femei si copii raniti, chiar si barbati, cu conditia sa nu fie vorba despre combatanti, si sa ii ingrijim in spitalele noastre, asa cum am mai facut cu mii de civili sirieni", a spus premierul israelian in cadrul unei intalniri cu jurnalistii straini.

Fortele loiale presedintelui sirian Bashar al-Assad au recucerit majoritatea cartierelor rebele din Alep. Mii de civili raniti in urma bombardamentelor asupra orasului sunt pe cale sa fie evacuati.