Frank A. Rose, asistent al secretarului de Stat american, se asteapta ca proiectul sistemului european de aparare antiracheta sa fie sustinut in continuare de viitoarea administratie Donald Trump.

Frank RoseFoto: Ambasada SUA

Acesta a aratat, intr-un interviu pentru agentia Mediafax, ca "a existat o puternica sustinere bipartita (republicana si democrata) pentru sistemul european de aparare antiracheta".

"In ultimii sase ani, am avut o Camera a Reprezentantilor majoritar republicana, iar ei au finantat in totalitate instalarea sistemelor Aegis de uz terestru la baza din Romania, astfel ca ma astept ca acest proiect sa continue", a subliniat Rose. Asistentul secretarului de Stat american responsabil de Controlul armamentului, Verificare si Conformare a efectuat, in perioada 12-16 decembrie, vizite oficiale in Romania, Belgia, Franta si Marea Britanie. La Bucuresti, Frank Rose s-a intalnit cu reprezentanti ai Presedintiei Romaniei, ai Ministerului de Externe si Ministerului Apararii.

"Indiferent de administratie, democrata sau republicana, eu, personal, nu vad ca Statele Unite sa isi renege angajamentele fata de aliatul nostru", Uniunea Europeana, a spus Rose, reafirmand ca sistemul de aparare antiracheta nu vizeaza Rusia ci "sunt indreptate impotriva unor amenintari din afara zonei euroatlantice".

Intrebat cum vede relatiile cu Rusia sub administratia Trump, Rose a precizat ca nu poate vorbi in numele viitoare administratii dar "toate administratiile SUA din ultimii peste 20 de ani au incercat sa aiba relatii amicale cu Rusia; problema este Rusia".

"Iar atat timp cat Rusia continua sa submineze sistemul de securitate euroatlantic, cred ca trebuie sa fie constienta ca in Statele Unite exista o puternica sustinere bipartita pentru protejarea sistemului euroatlantic. Prin urmare, chiar nu pot face comentarii despre ce urmeaza sa faca Administratia Trump, dar speranta mea puternica este ca va continua abordarea bipartita a politicii externe a SUA din ultimii 60-70 de ani in privinta intereselor de securitate pe care le avem aici, in Europa. Asteptam sa vedem. Dar, daca urmarim numirile in functii, generalul James Mattis va fi noul secretar al Apararii; el are o experienta indelungata in colaborarea cu parteneri din toata lumea", a aratat acesta.

In ceea ce priveste regiunea Marii Negre - "o zona de o reala importanta pentru Statele Unite si pentru aliatii" lor - incepand cu summitul NATO de la Varsovia au fost observate o serie de initiative menite sa consolideze securitatea aliatilor pe flancul estic.

"As spune ca una dintre cele mai mari preocupari pe care le avem in aceasta zona este Rusia, dupa ocuparea ilegala a Crimeei si in contextul exercitiilor militare. Prin urmare, trebuie sa fim vigilenti si, sincer, cred ca facem ceea ce trebuie pentru a raspunde amenintarilor ruse in aceasta regiune", a mai spus Rose.