Presedintele polonez Andrzej Duda se intalnea duminica, separat, cu lideri ai partidelor de opozitie, intr-o incercare de a solutiona criza politica, in a treia zi de proteste, relateaza News.ro, citand Associated Press.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tensiunile politice dintre Partidul Lege si Dreptate (PiS, conservator, la guvernare) si opozitia pro-UE se amplifica din cauza intentiei puterii de a restrictiona accesul jurnalistilor la parlamentari in Legislativ.

Duda, un aliat al PiS, si-a exprimat ingrijorarea si s-a oferit sa medieze.

Presedintele Consiliului European Donald Tusk, un fost premier poloez, a indemnat sambata partidul la putere sa respecte poporul si Consitutia.

Premierul Beata Szydlo a acuzat opozitia si a indemnat la calm si adialog.

Un purtator de cuvant al presedintelui, Marek Magierowski, a anuntat duminica mai multe intalniri, inclusiv cu liderul partidului de la putere, Jaroslaw Kaczynski.

Primul cu care s-a intalnit Duda a fost Ryszard Petru, liderul Partidului Modern.

Petru a declarat dupa intalnire ca a discutat cu Duda despre reglementarile cu privire la presa si controversele cu privire la un vot asupra bugetului, vineri, cand a inceput conflictul. Opozitia cere ca acest vot sa fie repetat.

"Suntem inca in impas", a declarat Petru pentru TVN24.

Mitinguri pentru si impotriva Guvernului au fost planificate duminica la Varsovia. Proteste au avut loc, sambata, si in alte orase.

Partidul aflat la putere a crescut cheltuielile cu ajutoarele sociale si ramane popular in randul a numerosi polonezi, mai ales in regiunile rurale si cu venituri modeste.