Fostul astronaut si senator John Glenn, primul american care a efectuat un zbor orbital in jurul Pamantului, a decedat joi la varsta de 95 de ani, a anuntat guvernatorul statului Ohio, citat de agentiile internationale de presa.

Glenn fusese internat de curand la centrul universitar pentru tratarea cancerului James Cancer Hospital, dar nici medicii, nici familia, nici autoritatile nu furnizasera detalii despre starea lui. John Glenn era singurul supravietuitor din echipajul de sapte astronauti al primului program spatial al NASA, potrivit Agerpres.

In februarie 1962, John Glenn a devenit primul astronaut american care a efectuat un zbor pe orbita in jurul Pamantului, la bordul minusculei capsule Friendship 7, dupa ce cosmonautul sovietic Iuri Gagarin reusise acest lucru in 1961. John Glenn a "recidivat" in 1998, la varsta de 77 de ani, devenind de aceasta data cel mai varstnic astronaut in spatiu.

John Glenn a fost, de asemenea, senator democrat de Ohio intre 1974 si 1999. Barack Obama l-a decorat in 2012 cu Medalia Prezidentiala a Liberatii, cea mai inalta distinctie civila acordata in Statele Unite.