Un avion rusesc de vanatoare Suhoi 33 s-a prabusit in mare dupa ce a ratat apuntarea pe portavionul Amiral Kuznetov, amplasat in Marea Mediterana pentru a sustine operatiunile militare ale Rusiei in Siria, a anuntat luni ministerul Apararii de la Moscova, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pilotul a reusit sa se catapulteze si este in siguranta.

"Dupa ce a efectuat o misiune de lupta in Siria, avionul de vanatoare Suhoi-33 a depasit pista de aterizare cand incerca sa apunteze pe portavionul Amiral Kuznetov", a declarat ministerul Apararii, intr-un comunicat.

Accidentul a fost provocat de "o ruptura a cablului" care ar fi trebuit sa retina avionul pe pista, potrivit sursei citate.

Acesta este al doilea avion pierdut de marina rusa de la sosirea portavionului in largul coastelor siriene, la jumatatea lunii noiembrie.

In 14 noiembrie, un avion de vanatoare MiG-29K s-a prabusit in Mediterana, in momentul in care incerca sa apunteze.

Din 30 septembrie 2015, Rusia efectueaza lovituri aeriene pentru a sustine trupele regimului Bashar al-Assad, al carui principal aliat este.