Premierul italian Matteo Renzi este pe cale sa demisioneze luni, dupa ce a suferit o infringere usturatoare duminica in referendumul constitutional, aruncand a treia economie a zonei euro intr-o criza politica, noteaza Reuters. Decizia sa de a pleca dupa doar doi ani si jumatate in functie loveste si in Uniunea Europeana, deja afectata de numeroase crize, se zbate sa contracareze fortele anti-sistem care au lovit lumea occidentala anul acesta.

Vremuri tulburi in Italia dupa referendumul constitutionalFoto: goodfreephotos.com

Desfasurarea LIVETEXT a evenimentelor de luni:

17:25 Cancelarul german Angela Merkel se declara intristata de infrangerea premierului Matteo Renzi, adaugand insa ca rezultatul votului este o problema interna a Italiei si trebuie respectat.

"Sunt trista ca referendumul din Italia nu s-a terminat asa cum isi dorea premierul deoarece i-am sustinut intotdeauna reformele politice dar, desigur, este o decizie interna a Italiei pe care trebuie sa o respectan", a spus ea, citata de Reuters.

15.25Euro a sarit peste 1,07 dolari pentru prima data de la mijlocul lunii noiembrie si pana acum, crescand cu peste 2 centi dupa ce atinsese minimele ultimelor 21 luni din cauza rezultatului referendumului italian si a anuntului demisiei lui Renzi

15.08Matteo Salvini, liderul partidului de extrema dreapta Liga Nordului, a salutat rezultatul referendumului ca fiind “ziua eliberarii” Italiei de guvernul Renzi. Salvini spune ca acest rezultat a transmis un mesaj Europei.

13:30 Ministrul german de externe, Franck-Walter Steinmeier, a declarat ca priveste cu "ingrijorare" rezultatul referendumului.

"Putem sa ne bucuram ca alegatorii austrieci nu au votat candidatul fortelor populiste, dar privim rezultatul din Italia cu ingrijorare", a spus Steinmeier, inaintea unei intalniri cu premierul grec Alexis Tsipras.

"Nu este un mesaj pozitiv pentru Europa, in aceste vremuri dificile", a adaugat Steinmeier.

12.51Italia ar putea sa fie nevoita sa foloseasca bai publici pentru a salva unele dintre bancile sale, inclusiv prin a deveni actionar la ele, a spus Ewald Nowotny, membru in Consiliul Guvernatorilor Bancii Centrale Europene.

12.43 Instabilitatea politica din Italia face situatia mai grea in Peninsula si intreaga zona euro, dar nu este inceputul unei noi crize in cadrul monedei unice, a spus liderul ministrilor din eurozona, Jeroen Dijsselbloem.

--------

Moneda euro a cazut peste noapte la minimul ultimelor 20 de luni, pietele financiare fiind ingrijorate ca instabilitea va reinvia o criza a datoriilor in UE si va lovi napraznic fragilul sistem bancar al UE, in special Banca Monte dei Paschi di Siena.

Ministrul italian al Economiei, Pier Carlo Padoan, vazut ca un posibil inlocuitor al lui Renzi va rata intalnirea ministrilor europeni de finante ce are loc Bruxelles de luni si marti, potrivit unei surse Reuters din Trezorerie.