Danemarca a anuntat vineri retragerea celor sapte avioane F-16 angajate in operatiunile din Siria si Irak ale coalitiei antijihadiste conduse de SUA, relateaza agentiile Reuters si AFP, citate de Agerpres.

Aparate F-16 ale fortelor danezeFoto: Agerpres/AP

Decizia survine la trei zile dupa ce Pentagonul a recunoscut erorile comise de fortele aeriene ale SUA, Marii Britanii, Australiei si Danemarcei, care intr-un atac efectuat pe 17 septembrie in apropiere de orasul Deir Ezzor (in estul Siriei) au ucis combatanti ai regimului sirian, pe care i-a confundat cu jihadisti.

"Am examinat daca (prelungirea misiunii) mai are sens din considerente economice si practice", a explicat ministrul danez de externe, Anders Samuelsen, cel care a facut anuntul. El a mai precizat ca, in locul prelungirii misiunii avioanelor F-16, vor fi trimisi inca aproximativ 20 de soldati in Irak.

Ministrul apararii, Claus Hjort Frederiksen, a precizat ulterior ca acesti soldati "vor instrui fortele irakiene, printre altele, in operatiuni de deminare si vor consolida contributia noastra actuala la pregatirea" armatei irakiene.

Danemarca a contribuit la coalitia antijihadista condusa de SUA cu sapte avioane F-16, cu un avion de transport militar C-130J, care va fi de asemenea retras, si cu 400 de militari, dintre care 60 sunt soldati din trupele speciale.

Avioanele F-16 daneze au fost trimise in Irak intre octombrie 2014 si octombrie 2015, iar anul acesta in aprilie parlamentul de la Copenhaga a avizat extinderea misiunii lor si in Siria.