Austria decide duminica daca va alege presedinte un candidat provenit dintr-un partid de extrema dreapta a carui eventuala alegere, inedita in UE, ar marca un nou triumf pentru tabara populista, la sase luni dupa Brexit si la o luna dupa alegerea lui Donald Trump, scrie AFP.

Norbert Hofer Foto: Wikipedia

Tara se pregateste sa inchida o interminabila secventa electorala iar alegerile nu au parut niciodata atat de indecise intre Norbert Hofer, candidatul Partidului Libertatii (FPO), adeptul unei linii eurosceptice si anti-imigratie, si Alexander Van der Bellen, ecologist liberal care se prezinta drept independent.

Seful de stat are competente restranse in Austria si nu intervine in gestiunea afacerilor cotidiene, dar o victorie a extrei drepte ar fi considerata un nou revers pentru Angela Merkel si ar putea propulsa FPO spre cancelaria tarrii.

Spectrul unui Oxit

"Va jucati cu focul", a declarat, referindu-se la o eventuala iesire a Austriei din UE ("Oxit"), Van der Bellen, 72 de ani, in cadrul ultimei dezbateri televizate, joi.

Candidatul FPO a replicat facandu-l mincinos pe rivalul sau si sustinand ca nu a vorbit de referendum pentru iesirea din UE decat in cazul aderarii Turciei sau al unei evolutii si mai "centraliste" a Uniunii.

Norbert Hofer ii reproseaza lui Alexander Van der Bellen, un fost profesor de economie, criticile la adresa lui Donald Trump, acuzandu-l ca pune in pericol relatiile Austriei cu SUA.

Membru al FPO de peste 20 de ani, vicepresedinte al parlamentului, Nobert Hofer afirma ca isi doreste o apropiere de liderii politici din Europa de Est care sunt ostili imigrantilor.

In aceeasi zi alegerile austriece, Europa va afla si rezultatul referendumului propus de premierul italian Matteo Renzi, un alt eveniment cu potential destabilizator in Europa.

Marea coalitie dintre social-democrati (SPO) si conservatori (OVP) aflata la putere la Viena din 2007 pare la capatul puterilor, in ciuda desemnarii, in mai, a unui nou cancelar, social-democratul Christian Kern.

Cele doua partide au fost eliminate pentru prima oara din primul tur al alegerilor prezidentiale, in 24 aprilie. Norbert Hofer, consilier apropiat al liderului FPO Heinz-Christian Strache, s-a clasat pe primul loc atunci, cu 35% din voturi.

In al doilea tur, in 22 mai, acesta a fost invins cu mai putin de 31.000 de voturi pentru Van der Bellen, dar a obtinut invalidarea scrutinului din cauza unor nereguli procedurale.

In ipoteza unor alegeri legislative, FPO este cotat cu peste 30% din intentiile de vot. Acest partid creat in 1956 de fosti nazisti a fost chemat la putere de conservatori in 2000, declansand sanctiuni din partea UE.