Belgia si Olanda au semnat un acord care prevede un schimb de teritorii, frontierele urmand sa fie modificate oficial in anul 2018, relateaza Mediafax.

BeneluxFoto: Wikipedia

Suprafata Belgiei ar urma sa se micsoreze nesemnificativ, iar cea a Olandei sa creasca putin, dupa schimbul de terenuri.

Potrivit acordului, fiecare tara va ceda celeilalte suprafete nelocuite din zona Raului Meuse (Maas).

Belgia va oferi Olandei doua peninsule cu suprafata de 16 hectare, urmand sa primeasca in schimb doar trei hectare.

Dupa ce Belgia a obtinut independenta fata de Olanda in anul 1830, frontiera a fost trasata de-a lungul Raului Meuse (Maas). Dar, in anul 1961, raul a fost latit, pentru facilitarea navigatiei, astfel ca ambele tari au inceput sa aiba teritorii pe malul opus. Singura modalitate de ajungere pe teritoriile respective era pe cale navala.

"Nu mai era logic ca acea parte de teren sa mai fie a Belgiei", a explicat un oficial din cadrul Ministerului belgian de Externe.

Linia frontierei va fi modificata oficial din anul 2018.