Matteo Renzi, premierul Italiei, a insinuat luni că ar putea demisiona din funcţia sa, în cazul în care rezultatul din cadrul referendumului în privinţa reformelor constituţionale va fi unul defavorabil, informează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax.

ntrebat într-un interviu pentru un post de radio ce ar face în situaţia în care rezultatul pentru referendumul din Italia de pe data de 4 decembrie va fi unul negativ, Renzi a răspuns: ”Dacă ar trebui să rămân în Parlament şi să procedez precum toţi ceilalţi de dinaintea mea, adică să agonisesc şi să mă perind pe acolo, acest lucru nu mi s-ar potrivi”.

Potrivit sondajelor, premierul, în vârstă de 41 de ani, ar putea pierde în cadrul referendumului, iar dacă ar câştiga ar reduce rolul Senatului şi al administraţiilor regionale.

La începutul anului, premierul italian a declarat că ar demisiona în cazul unei înfrângeri, recent, acesta a refuzat însă să confirme spusele sale anterioare, spunând că discuţiile în privinţa viitorului său deviază atenţia de la meritele reformei.

S-a speculat că în cazul unei posibile demisii a lui Renzi, atunci el ar putea accelera alegerile electorale din 2018, pentru ca acestea să aibă loc cu un an mai devreme.