Bulgarii voteaza duminica pentru a-si alege presedintele, intr-un scrutin care ar putea antrena caderea primului ministru conservator Boiko Borisov in cazul victoriei favoritului, candidatul socialist considerat a fi apropiat de Moscova, scrie Agerpres.

Tsetska Tsacheva si Rumen RadevFoto: Agerpres/EPA

Aproximativ 6,8 milioane de alegatori sunt chemati sa aleaga in al doilea tur al acestor alegeri prezidentiale intre Tsetska Tsacheva (58 de ani), candidata Partidului conservator aflat la putere, GERB, si generalul Rumen Radev (53 de ani), care a fost pana in vara comandant al fortelor aeriene, inainte de a accepta investitura socialistilor.

Pentru premierul bulgar Boiko Borisov, care se afla la al doilea mandat, miza alegerilor este mentinerea sa la putere: el s-a angajat sa demisioneze "de duminica seara" in cazul unui esec al dnei Tsacheva, ceea ce ar deschide o perioada de incertitudini pentru aceasta tara membra a UE.

In regimul parlamentar bulgar, alegerea unui nou presedinte - cu rol mai mult protocolar - nu implica demisia guvernului si formarea unui nou executiv.

In primul tur al scrutinului prezidential din 6 noiembrie, generalul Radev - total novice in politica - a creat surpriza clasandu-se cu trei puncte inaintea candidatei majoritatii, criticata pentru lipsa ei de carisma.

Acest militar considerat inclinat sa pledeze pentru cauza rusa este dat castigator in al doilea tur de scrutin de mai multe sondaje pentru a-i succeda presedintelui in exercitiu Rosen Plevneliev, provenit din partidul aflat la putere.

Presedinta parlamentului se prezinta drept candidata stabilitatii pentru aceasta tara care a fost zguduita la inceputul anului 2013 de vaste manifestatii impotriva coruptiei si saraciei. Aceste tulburari au pus capat in mod abrupt primului mandat al lui Boiko Borisov, care a demisionat.

De aceasta data, avertismentul sau ca va demisiona in caz de esec "i-a mobilizat mai mult pe adversarii sai decat pe simpatizanti", estimeaza politologul Jivko Gheorghievici, de la Institutul Gallup.

O victorie a generalului Radev ar putea duce la adoptarea unei pozitii mai favorabile Rusiei, in timp ce actualul sef al statului s-a distins prin intransigenta sa fata de Moscova.

Candidatul socialistilor s-a declarat favorabil unei ridicari a sanctiunilor europene impotriva Rusiei si apreciaza ca regiunea "Crimeea (peninsula ucraineana anexata de Rusia in 2014) este de fapt ruseasca".

Sectorul energetic bulgar este dependent in mare masura de puternica prezenta rusa si cele doua tari intretin traditional legaturi culturale si istorice.

Dramatizand miza, majoritatea a lansat un apel la mobilizare impotriva "totalitarismului comunist" si a "generalului rosu", afirmand ca o revenire la putere a socialistilor va duce la o "inghetare a fondurilor europene".

Radev isi apara neutralitatea, amintind ca este "general al NATO format in SUA" si subliniind ca "apartenenta la UE si NATO nu are alternativa".

Fost pompier, karatist, agent de securitate al unor inalte personalitati, iar apoi primar al Sofiei, Boiko Borisov domina scena politica bulgara de peste zece ani. Dar credibilitatea lui a scazut in ultimele luni din cauza dificultatii reformelor in aceasta tara afectata de coruptie si de ineficienta serviciilor publice.

Aflat la conducerea unui guvern minoritar, al carui mandat dureaza pana in 2018, el ramane totusi favorit pentru a castiga eventuale alegeri legislative anticipate, la fel cum a revenit la putere in 2014, la un an dupa prima sa demisie.

In caz de cadere a guvernului, presedintele in exercitiu ii va mandata pe sefii partidelor sa formeze un nou executiv, iar apoi in caz de esec, probabil, el ar putea numi un guvern interimar. Succesorul sau, care va prelua functia in 22 ianuarie, ar convoca alegeri anticipate.

Primele estimari ale institutelor de sondare a opiniei publice sunt asteptate la inchiderea urnelor, la ora locala 20.00 (si ora Romaniei).