Hillary Clinton, invinsa de Donald Trump in alegerile prezidentiale defasurate marti in Statele Unite, l-a acuzat sambata pe seful FBI ca a dat o lovitura campaniei sale cand a anuntat ca a descoperit noi e-mailuri, au informat mai multe media americane, potrivit Agerpres.

Hillary ClintonFoto: Captura YouTube

"Sunt multe motive pentru care alegeri ca acestea nu au reusit", a explicat fosta candidata democrata la Casa Alba in cursul unei teleconferinte cu comisia de finante a campaniei sale si donatorilor, a facut cunoscut unul dintre participanti pentru site-ul de informatii Quartz.

"Analiza noastra arata ca indoielile provocate de scrisoarea lui Jim Comey (directorul FBI) au fost nefondate si au oprit elanul nostru", a declarat ea, potrivit acestui participant.

In ce priveste a doua scrisoare a sefului politiei federale, prezentata publicului cu doua zile inainte de alegeri, in care o exonera pe Hillary Clinton de orice urmarire penala, nu a facut decat sa intareasca mobilizarea partizanilor lui Donald Trump, dar nu a schimbat parerea alegatorilor, conform aceleiasi surse. Aceasta scrisoare a fost "un real element de motivare pentru alegatorii lui (Donald) Trump", a spus ea.

Dupa examinarea noilor e-mailuri, directorul FBI a scris la 6 noiembrie ca isi mentine pozitia din iulie, potrivit careia nu exista motive sa o puna sub acuzare pe Hillary Clinton pentru utilizarea unui cont de mesagerie privat in perioada in care a ocupat functia de secretar de stat al SUA.

Informatiile FBI au fost prea greu de depasit de catre echipa lui Hillary Clinton, a afirmat un donator la postul CNN. Candidata a recunoscut insa ca aceste evenimente nu au fost singurele obstacole cu care s-a confruntat, potrivit sursei amintite.