Fostul presedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso crede ca valul de indignare starnit de vestea angajarii sale la banca Goldman Sachs arata anti-americanisml europenilor, scrie AFP.

Barroso (foto arhiva)Foto: Hotnews

"In anumite parti ale Europei, exista o stare de spirit negativa fata de Statele Unite, fata de tot ce vine din SUA, si cred ca asta e o eroare", a declarat el.

Barroso, care a condus executivul european timp de 10 ani, pana in 2014, a fost criticat din toate partile dupa ce s-a angajat, in iulie, la banca americana Goldman Sachs, si ea criticata pentru rolul pe care l-a jucat in criza "subprimes" din 2008.

"Aceasta afacere arata in special starea de spirit negativa a unor numeroase persoane fata de finantele internationale, considerate ca o institutie a SUA", a spus acesta in cadrul "Web summit", o reuniune anuala a actorilor internetului, organizata la Lisabona.

"Aceasta arata ca exista inca mentalitati opuse Noii lumi, lumii financiare, planetei mondializate in care traim", crede fostul premier portughez.

"Cred ca e o eroare", a adaugat acesta.