Alegeri prezidentiale in Bulgaria: Candidatul socialist pro-rus Rumen Radev, pe primul loc dupa primul tur (exit-poll-uri)

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 7 noiembrie 2016, 2:32 Actualitate | Internaţional

Rumen Radev, un fost comandant al Fortelor Aeriene, candidatul Partidului Socialist (pro-rus) s-a clasat pe primul loc dupa primul tur al alegerilor prezidentiale din Bulgaria, cu un scor intre 24,8% si 26,7%, arata doua exit-poll-uri realizate la iesirea de la urne. Tetka Tatceva, presedintele Parlamentului de la Sofia si candidata partidului GERB (conservatori, la putere) al premierului Boiko Borisov, este pe locul al doilea, cu un scor intre 22,5% si 23,5%, arata cele doua exit-poll-uri citate de AFP.

Rezultatele oficiale ale alegerilor vor fi anuntate luni.

Cei doi candidati se vor confrunta in turul al doilea, programat saptamana viitoare, pe 13 noiembrie.

Daca scorurile de la exit-polluri vor fi confirmate in momentul anuntarii rezultatelor oficiale, acest lucru reprezinta un esec pentru premierul Boiko Borisov si partidul sau. Borisov, aflat la putere din 2014, a avertizat ca va demisiona si va convoca alegeri anticipate in cazul in care candidata partidului sau nu se claseaza pe primul loc in primul tur al alegerilor prezidentiale.

AFP noteaza ca o asemenea decizie ar arunca din nou in nesiguranta aceasta tara saraca a Uniunii Europene care s-a confruntat cu grave tulburari sociale la inceputul anului 2013.

Mandatul de premier al lui Boiko Borisov, care conduce un guvern minoritar, se incheie in mod normal in 2018.

O eventuala victorie a lui Rumen Radev (53 de ani) care a pledat pentru ridicarea sanctiunilor europene impuse Moscovei, ar putea duce la o apropiere a Bulgariei, tara membra a UE si NATO, de Rusia.

Ultimele trei sondaje dinaintea alegerilor, publicate vineri, o creditau pe Tsetska Tsacheva (58 de ani) cu o victorie in primul tur (26-28% din intentiile de vot), urmata de Radev (22-23%).

Unii analisti mizeaza pe un tur doi strans, pe 13 noiembrie. O infrangere a candidatei partidului aflat la putere ar deschide o bresa in suprematia GERB, care detine controlul asupra puterii executive si din care provine si presedintele in exercitiu Rosen Plevneliev.
























[P] Apeluri pentru expresii de interes pentru finantarea IMM-urilor prin Fondul-de-fonduri pentru Competitivitate

Fondul-de-fonduri pentru Competitivitate va finanta intreprinderi mici si mijlocii cu pana la 59,3 milioane euro, suma alocata din Programul Operational pentru Competitivitate 2014-2020, cofinantat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala. Programul a fost lansat in septembrie 2016 de catre Fondul European de Investitii si Guvernul Romaniei pentru a accelera accesul la finantare IMM-urilor inovatoare romanesti, prin intermediul unor intermediari financiari (institutii financiare cum ar fi banci sau manageri de fond).

1779 vizualizari

  • -4 (4 voturi)    
    Oare? (Luni, 7 noiembrie 2016, 10:01)

    Apollo13 [utilizator]

    Nu stiu de ce se considera ca un candidat al unui partid socialist este....pro-rus. De ce n-ar fi pro-norvegian, pro-francez etc.....cred ca este o prostie difuzata cu inytentie!
    • +1 (3 voturi)    
      ghici de ce (Luni, 7 noiembrie 2016, 10:17)

      VladSnow [anonim] i-a raspuns lui Apollo13

      Poate pentru ca "a pledat pentru ridicarea sanctiunilor europene impuse Moscovei"?
    • +1 (3 voturi)    
      Huston ai o problema (Luni, 7 noiembrie 2016, 11:42)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Apollo13

      Pentru declaratiile sale de suport fata de politica ruseasca. Nu pentru programul politic infantil. Simplu nu ?


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică