Ratiile alimentare in Coreea de Nord in trimestrul al treilea au fost de 300 de grame de persoana, pe zi, jumatate din minimul de aproximativ 600 de grame recomandat de ONU, potrivit datelor Programului Alimentar Mondial difuzate miercuri de postul de radio Vocea Americii.

"Ratia de alimente este de asemenea mult sub cele 573 de grame (recomandate) pe care Coreea de Nord intentioneaza sa le furnizeze populatiei", citeaza agentia Yonhap dintr-o emisiune receptionata la Seul. Ratiile au scazut cu 17% de la 360 de grame in primul trimestru si cu 19% de la 370 de grame in trimestrul al doilea, afirma postul de radio mentionat, citata deAgerpres.

In paralel, ajutoarele alimentare trimise in octombrie Coreei de Nord de Programul Alimentar Mondial au fost cele mai mari de anul acesta -2861 de tone de alimente pentru 792.761 persoane din provincia Hamkyong de Nord, afectata de inundatii. Cantitatile trimise in lunile anterioare au fost de 379 de tone in iulie, 2114 tone in august si 2728 de tone in septembrie.