Partidul Comunist Chinez (PCC) a conferit secretarului general Xi Jinping un "rol central", a anuntat joi agentia oficiala China Noua, intr-un nou semn de intarire a puterilor presedintelui chinez, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un comunicat publicat dupa o reuniune de patru zile a partidului la Beijing cere tuturor membrilor sai sa "se uneasca strans in jurul comitetului central al PCC cu tovarasul Xi Jinping care ocupa un rol central", potrivit China Noua.

De la ajungerea sa la putere, in 2012,, Xi si-a extins prerogativele mai mult decat oricare alt lider de la fondatorul regimului, Mao Tse Dung, iar unii experti afirma ca acesta ar putea sa doreasca sa ramana la putere dincolo de mandatul traditional de 10 ani.

Folosirea termenului "central" ar putea evoca, potrivit unor analisti, suprematia unui lider unic, in conditiile in care puterea in cadrul PCC este in mod traditional impartita colegial, de la moartea lui Mao, in 1976.

Cadre comuniste regionale au folosit deja cuvantul "central" pentru a-l descrie pe Xi Jinping, in decembrie, dar denumirea a disparut ulterior, sugerand ca presedintele chinez intampina rezistenta in afirmarea puterii sale.