Parlamentul slovac a votat marti interzicerea patrulelor antiromi din trenuri, initiate de o formatiune de extrema-dreapta inclusa in legislativ dupa alegerile din martie, relateaza agentia AFP citata de news.ro.

Interdictia apare intr-un amendament pregatit de Guvernul de coalitie, condus de premierul Robert Fico, la legea cailor ferate. Practic prevederea interzice toate patrulele, cu exceptia celor de politie, in garniturile de tren.

Deputatii au aprobat textul cu 98 de voturi pentru, 21 impotriva si 20 de abtineri.

"Este o evolutie pozitiva", a declarat pentru AFP directorul Institutului pentru Afaceri Publice (IVO), un centrul de analiza si cercetare din Bratislava, Grigorij Meseznikov.

"Nu putem accepta sau tolera activitatile care vizeaza intimidarea minoritatii rome. Vom vedea, insa, daca autoritatile vor putea aplica reglementarea", a adaugat el.

Membrii Partidului Popular Slovacia Noastra - Kotleba (LSNS, opozitie) au inceput sa patruleze in trenuri in aprilie, dupa ce un baiat de 16 ani a agresat o tanara de 21 de ani pentru a-i fura portofelul, intr-un tren.

"Nimeni nu poate inlocui politia in aceasta tara", a declarat ministrul Justitiei, Lucia Zitnanska. Romii, cea mai numeroasa si mai saraca minoritate din Europa, sunt adesea exclusi social, asa cum se intampla in Slovacia, unde reprezinta circa 8% din populatia de 5,4 milioane de locuitori.