Vaticanul le interzice catolicilor sa pastreze in casa urnele cu cenusa celor dragi

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 25 octombrie 2016, 21:12 Actualitate | Internaţional

Piata Sf. Petru Vatican
Foto: Captura YouTube
Catolicii nu mai au voie sa tina in casa persoanelor apropiate care au decedat, sa o imprastie sau sa o imparta intre membrii familiei, a decis Vaticanul. Potrivit noilor reguli pentru incinerari, ramasitele umane trebuie pastrate intr-un loc sacru, aprobat de biserica, cum ar cimitirele, informeaza The Guardian.

Recunoscand ca din ce in ce mai multi catolici opteaza pentru incinerare, mai degraba decat pentru inhumare, corpul doctrinar si disciplinar al bisericii a avertizat fata de "noi idei contrare credintei bisericii".

Cardinalul Gerhard Muller, prefectul Congregatiei pentru Doctrina Credintei, a reiterat faptul ca inhumarea mortilor este de preferat incinerarii.

"Venim din pamant si ne intoarcem in pamant", a spus el, intr-o conferinta de presa. "Biserica continua sa recomande neincetat ca trupurile celor morti sa fie ingropate fie in cimitire sau in alt pamant sacru."

Cu toate acestea, cresterea numarului de incinerari, procedura permisa in 1963, necesita noi reguli, a adaugat cardinalul, notand o tendinta de crestere pentru pastrarea acasa.

Cenusa trebuie sa fie pastrata "intr-un loc sfant, adica un cimitir sau o biserica, sau intr-un loc care a fost dedicat in mod special acestui scop. Pastrarea cenusii in casa nu este permis", a spus repreentantul Vaticanului.

"Mai mult decat atat, pentru a se evita orice forma de neintelegeri panteiste, naturaliste sau nihiliste, imprastierea cenusii in aer, pe sol, pe apa sau in alt fel, precum si transformarea cenusii incinerate in obiecte comemorative nu este permisa", a subliniat cardinalul Muller.

Un episcop poate permite ca cenusa sa fie pastrata la domiciliu numai in cazuri exceptionale, se precieaa in orientarile facute publice de biserica.

Unele persoane pastreaza cenusa celor dragi in urne sau containere speciale, afisate la vedere, in timp ce altele prefera sa o imprastie in gradini sau in locurile preferate de persoana decedata. Posibilitatile includ amestecarea cenusii cu argila, beton sau vopsea pentru a crea opere de arta, incorporarea in proiecte de constructii, presarea in vinil pentru a creea o amintire muzicala sau transformarea in focuri de artificii ori bijuterii.

Documentul Vaticanului  Ad Resurgendum cum Christo este data 5 august si se indica faptul ca Papa Francisc l-a aprobat in martie.


Citeste mai multe despre   









3199 vizualizari
  • +7 (17 voturi)    
    Si ... (Marţi, 25 octombrie 2016, 22:44)

    mitg [utilizator]

    ... vine inchizitia si le da na-na la celor care nu respecta interdictia?
    • 0 (0 voturi)    
      Inchizitia e aici (Miercuri, 26 octombrie 2016, 15:03)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Se pare ca ti-a scapat ca Congregatia pentru Doctrina Credintei este chiar fosta inchizitie.
  • +6 (10 voturi)    
    . (Marţi, 25 octombrie 2016, 22:49)

    theo667 [utilizator]

    vazusem undeva o firma, pentru vreo 10.000 euro te transformau in diamant intr-o presa speciala. pare interesant
  • +8 (18 voturi)    
    Exact (Marţi, 25 octombrie 2016, 23:18)

    tudor74 [utilizator]

    Preoti pedofili, nu-i bai ! Dar nu cumva sa o tineti pe bunica intr-o cutie de Ness in casa gratis cand ati putea sa o tineti in capela bisericii contracost.
  • +12 (18 voturi)    
    si ii amendeaza? (Marţi, 25 octombrie 2016, 23:54)

    gica pantalon [utilizator]

    ce le mai place sa se bage in viata oamenilor. de fapt asta pare sa fie tema multor crestini
  • +2 (10 voturi)    
    Motivul adevarat al acestei masuri (Miercuri, 26 octombrie 2016, 3:54)

    Dl Capsuna [utilizator]

    Se pare ca motivul adevarat pentru care s-a luat aceasta masura este faptul ca uneori, din neatentie, la bucatarie se incurcau urnele cu cenusa cu recipientele cu condimente aflate langa aceste urne. O masura buna care ii va scuti de acum inainte de aceste incurcaturi la prepararea mancarurilor.
  • 0 (4 voturi)    
    Stupizenie imensa (Miercuri, 26 octombrie 2016, 9:36)

    BEDE [utilizator]

    Cenusa e cenusa si nu are nici o legatura cu spiritualul. Sigur ca, totusi nu prea da bine sa faci orice cu un trup mort, nici cu cenusa ramasa in urma incinerarii. Dar nu cred ca este cazul sa se instituie reguli atat de rigide. Dar probabil ca un "loc sfant" unde sa fie tinuta cenusa ar fi o sursa de venituri pentru biserica.
    In Noul Testament nu se gasesc reglementari pentru asemenea lucruri, asa ca fiecare completeaza cu ce i se pare... Iar clerul catolic a venit cu tare multe inventii pe parcursul istoriei, numai ca sa-si dea ei importanta si sa le iasa bani.
    • +2 (2 voturi)    
      Dap, is mai rai ca moastele Chivei! (Miercuri, 26 octombrie 2016, 11:12)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      :))))
  • +5 (7 voturi)    
    Daniel! (Miercuri, 26 octombrie 2016, 9:49)

    plumbix [utilizator]

    I-a invatat Daniel cum se fac banii. Doar nu credeati ca "locurile aprobate de biserica" sunt gratuite.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version