Francois Hollande admite ca nivelul imigratiei este prea ridicat in Franta si ca exista o problema cu islamul

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 13 octombrie 2016, 0:02 Actualitate | Internaţional

Agerpres.Presedintele Frantei, Francois Hollande, a recunoscut in discutii cu ziaristi ai publicatiei Le Monde ca imigratia in Franta a atins un nivel prea ridicat si ca in aceasta tara exista o problema din cauza islamului, dar a estimat totodata ca pentru partidul sau de stanga nu este oportun sa sustina tema identitatii nationale, consemneaza miercuri agentiile AFP si EFE, citeaza Agerpres.

Aceste marturii ale lui Hollande, surprinzatoare daca avem in vedere opiniile exprimate de el pana acum pe aceste subiecte, au starnit deja miercuri comentarii si polemici.

Remarcile au fost preluate din cartea intitulata 'Un president ne devrait pas dire ca' (Un presedinte nu ar trebui sa spuna acest lucru), scrisa de doi ziaristi ai publicatiei mentionate in urma unor dialoguri avute cu liderul de la Elysee in ultimii ani si care va fi publicata joi, precum si dintr-un interviu care va aparea tot joi in saptamanalul Le Nouvel Observateur sub titlul 'Je suis pret' (Sunt pregatit), o aluzie la intentia sa de a candida din noul la presedintie.

'Cred ca sunt prea multe sosiri, o imigratie care nu ar trebui sa fie aici', a spus Hollande intr-una dintre acele discutii. 'Ca exista o problema cu islamul, este adevarat. Nimeni nu se indoieste', a admis el. 'Dar nu islamul este cel care pune probleme in sensul ca ar fi o religie periculoasa prin ea insasi (...) Probleme pot sa apara atunci cand musulmanii nu denunta actele de radicalizare, daca imamii se comporta intr-un mod antirepublican (impotriva statului francez n.red.)', a explicat mai departe liderul francez.

Un alt extras al respectivei carti contine o 'formula soc', conform aprecierii jurnalistilor. Francois Hollande afirma ca 'femeia care poarta astazi valul islamic va fi 'Marianne' de maine', o referire la femeia simbol a Republicii Franceze. 'Pentru ca, intr-un anumit mod, daca vom reusi sa-i oferim conditiile pentru a se afirma, ea va renunta la val si va deveni o adevarata frantuzoaica, ramanand totodata o femeie religioasa daca asa doreste sa fie, capabila sa poarte un ideal', a argumentat Hollande.

Aceste ultime aprecieri au fost taxate de Laurent Wauquiez, presedintele interimar al principalului partid al opozitiei de dreapta, Republicanii, care l-a acuzat pe Hollande ca vrea sa faca un 'troc' oferind 'simbolurile cele mai puternice ale Republicii' pentru 'islamul politic'.

In interviul acordat publicatiei Le Nouvel Observateur, presedintele francez regreta ca a propus sa se prevada in Constitutie deposedarea de cetatenia franceza a autorilor actelor teroriste. Aceasta propunere nu a fost bine primita de o parte a electoratului de stanga si a fost in final abandonata in martie dupa mai multe luni de dezbateri.

De asemenea, conform extraselor din carte, Hollande respinge ideea ca identitatea franceza sa fie o tema aparata de stanga, aceasta fiind tema preferata de extrema dreapta si de predecesorul sau la Palatul Elysee, conservatorul Nicolas Sarkozy. 'Stanga nu poate castiga cu tema identitatii, in schimb poate sa piarda', considera presedintele socialist al Frantei.











2043 vizualizari
  • +10 (14 voturi)    
    dezastru (Joi, 13 octombrie 2016, 0:10)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    prabusirea frantei ia viteza si pare iremediabila.
  • +12 (16 voturi)    
    RIP, condoleante, doliu (Joi, 13 octombrie 2016, 0:11)

    mitg [utilizator]

    "femeia care poarta astazi valul islamic va fi 'Marianne' de maine"

    E clar ca si presedintele Frantei face misto de ... Franta.

    Nu mai au scapare.
  • +10 (20 voturi)    
    Ahaa! Dar nu eram noi cei prosti cand o ziceam? (Joi, 13 octombrie 2016, 0:28)

    cinevatus [utilizator]

    Ahaa! Dar nu eram noi cei prosti, inculti, inchisi, islamofobi, xenofobi cand o ziceam? Noi, est-europenii care am refuzat planurile dvs?

    Asta doar dovedeste cat de putin sunt gandite unele decizii la niveluri atat de importante pentru toti. Sunt luate mai mult emotional si ideologic(!) decat rational.
    • +3 (5 voturi)    
      Planurie reale (Joi, 13 octombrie 2016, 8:53)

      robert1905 [utilizator] i-a raspuns lui cinevatus

      Planul pe care il stim deja, din documentele sustrase de la Soros, este ca elitele mondiale fac lobby puternic pentru a adopta o lege internationala favorabila deschiderii coridoarelor de emigrare, urmate de deschiderea acestora. Documentul "Migration Governance and Enforcement Portfolio Review" dezvaluie planul mentionat anterior:
      "Within the categories of work under review (Governance and Enforcement), we have supported leaders in the field, including think tanks and policy centers, civil society networks, and individual members of those networks, to shape migration policymaking and influence regional and global processes affecting the way migration is governed and enforced."
      Documentul este din Mai 2016 si il gasiti aici: http://soros.dcleaks.com/fview/President/2016/international-migration-initiative-governance-and-enforcement-may-12-2016/imi_governance-enforcement-prd-5.12.2016.pdf
      • +2 (6 voturi)    
        Nimeni pe aici care sa denunte utopii? (Joi, 13 octombrie 2016, 11:03)

        cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui robert1905

        Nimeni pe aici care sa denunte ca toate indiciile cu implicarea lui Soros sunt doar utopii?
        Omul a si declarat-o deschis recent ca s-a implicat in influentarea unor decizii de acest fel.
  • +11 (17 voturi)    
    iti sta mintea in loc (Joi, 13 octombrie 2016, 1:21)

    Conservator [utilizator]

    Baietii astia de stinga ma fac sa realizez ca sint un dobitoc. Nu reusesc sa le inteleg modul de gindire. Eu stiu de exemplu ca, daca dau cu piciorul intr-o minge, mingea aia isi va schimba pozitia. Bazindu-ma pe acest lucru simplu, pot face deductii: daca dau cu piciorul intr-o sticla de plastic aceasta isi va schimba pozitia. Daca dau cu un ciocan intr-o minge, aceasta isi va schimba pozitia. Pot eu sa deduc de aici ca cu orice as da (picior, ciocan) in orice (minge, sticla) acel ceva isi va schimba pozitia? Nu, nu pot, pentru ca experienta si fizica de clasa a IX-a ma invata ca daca dau cu piciorul intr-o stinca, stinca nu-si va schimba pozitia.
    Si atunci cum dracu' vine Hollande sa-mi spuna ca daca unei femei islamiste i se ofera conditii atunci ea va deveni o frantuzoaica atita timp cit femeia islamista nu da doi bani pe frantuzoaica??? Cum poti sa spui ca femeia frantuzoaica (adica cea care nu se arunca in aer in aeroport) poate ramine credincioasa (adica sa creada intr-o religie care-i spune ca e bine sa se arunce in aer in aeroport)?
    Nu ramine decit o singura explicatie: ceea ce intelege Hollande prin "femeie frantuzoaica" si "religie" e complet diferit de ce stiam eu ca inseamna chestiile astea. Si atunci e clar, eu sint un dobitoc, ca doar n-o fi ditamai presedintele Frantei, nu?
  • +4 (6 voturi)    
    Deci tovarasul Hollande (Joi, 13 octombrie 2016, 10:28)

    luciusbv [anonim]

    ... intelege pericolele ce stau in fata viitorului Frantei dar alege sa faca rien ca nu da bine la electorat. Pacat ca in loc de oameni de stat s-au asezat cam peste tot papagali.
    • +6 (8 voturi)    
      Ca orice socialist (Joi, 13 octombrie 2016, 11:02)

      cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui luciusbv

      Ca orice socialist, vezi dezvaluirile Clinton, nu are onestitatea si curajul sa fie sincer macar cu el insusi.
  • +1 (1 vot)    
    Stanga ca o religie (Joi, 13 octombrie 2016, 23:53)

    Vlad-I [utilizator]

    Fanaticii religiosi sau politici, prefera sinuciderea in grup decat sa nege "adevarurile" fondatoare ale crezului. Socialistii prefera sa sacrifice franta decat sa recunoasca ca au gresit ideologic. In urss , dogma politica era pe deasupra cetatenilor, cine se opunea era eliminat, la fel in inchizitia catolica, nazism, islamism, etc. Uitati-va la stanga radicala, cu atatea dovezi ca guvernarea comunista sfarseste in dezastru si ei inca o tin pe a lor, si foarte vocali.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică