Rusia, cel mai mare exportator de energie la nivel mondial, este dispusa sa inghete sau chiar sa reduca productia de petrol, in cooperare cu OPEC, a declarat luni presedintele rus Valdimir Putin, la Congresul Mondial al Energiei din Istanbul, transmite Bloomberg, citat de News.ro.

Putin si-a exprimat speranta ca statele OPEC vor conveni limitele de productie la reuniunea oficiala a organizatiei din noiembrie si ca Rusia este pregatita sa sustina decizia.

Ministri din unele dintre cele mai mari state producatoare de petrol s-au reunit in aceasta saptamana in Turcia pentru a discuta solutii pentru reducerea excesului de oferta din ultimii doi ani.

Cu un pret al petrolului Brent de circa 52 de dolari pe baril, mai putin de jumatate din pretul inregistrat la jumatatea anului 2014, tari producatoare din Arabia Saudita si pana in Rusia sunt supuse unor presiuni economice mari.

Luna trecuta, la Alger, statele OPEC au anuntat ca renunta la productia de petrol fara restrictii, ceea ce a contribuit la cresterea cotatiilor.

"Nu este de neconceput ca pretul petrolului sa ajunga la 60 de dolari pe baril pana la sfarsitul acestui an", a afirmat ministrul saudit al Energiei si Industriei, Khalid Al-Falih, la Istanbul.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat luni ca Rusia ar prefera inghetarea productiei la nivelul actual, in locul unei reduceri.

Rusia a produs in octombrie 11,2 milioane de barili de petrol pe zi, depasind un nivel record post-sovietic de 11,1 milioane de barili pe zi atins in luna precedenta, potrivit datelor preliminare ale Ministerului Energiei.