O noua inregistrare compromitatoare cu Donald Trump, in care candidatul republican la Casa Alba vorbeste vulgar despre femei si despre fiica sa Ivanka, a aparut in presa. Intr-o noua inregistrare care dateaza din anul 2006, Donald Trump, intervievat de Howard Stern, vorbeste vulgar despre femei si despre corpul acestora, inclusiv despre fiica sa, Ivanka Trump. "It's okay to call my daughter a " (in traducere: "Este ok sa o numesc pe fiica mea o bucata de fund"), a afirmat Donald Trump. Inregistrarea a fost data publicitatii de CNN.

Donald TrumpFoto: Hotnews

Tot intr-o discutie cu Howard Stern, Trump vorbeste despre corpul fiicei sale, inclusiv despre dimensiunea sanilor acesteia

Ivanka Trump este antreprenor, are acum 34 de ani si este primul dintre cei 5 copii ai lui Donald Trump, din prima casnicie a acestuia, cu Ivana Trump. Donald Trump a fost casatorit de 3 ori.

  • A doua inregistrare compromitatoare in decurs de cateva zile

Este a doua inregistrare compromitatoare cu Donald Trump aparuta in decurs de cateva zile. In prima dintre ele, care data din anul 2005, actualul candidat republican la presedintia Statelor Unite afirma ca a pipait multe femei fara sa le ceara acordul deoarece, fiind celebru, acestea i-au permis, si a povestit inclusiv despre o relatie cu o femeie casatorita.

Vineri, Trump si-a cerut scuze public pentru aparitia inregistrarii: "Am spus si am facut lucruri pe care le regret", a afirmat Donald Trump, potrivit Fox News. Afirmatiile lui Trump au provocat un scandal in SUA, mai multi lideri republicani cerandu-i retragerea din cursa prezidentiala.

  • Trump, popular in sondaje dupa aparitia primei inregistrari

Aproape trei sferturi dintre alegatorii republicani (74%) din Statele Unite il sustin pe Donald Trump si considera ca acesta trebuie sa continue cursa pentru Casa Alba, a aratat primul sondaj de dupa aparitia inregistrarii compromitatoare cu Trump, in urma careia mai multi lideri republicani i-au cerut retragerea. In ceea ce priveste intentia de vot, Hillary Clinton are un avans de 4% (42% intentie de vot) fata de Trump (38%), arata sondajul realizat de Politico.com.

Acelasi sondaj a aratat ca, din totalul alegatorilor americani, 45% considera ca Donald Trump trebuie sa ramana in cursa pentru Casa Alba, alti 39% cred ca acesta ar trebui sa se retraga.

In ceea ce ii priveste pe alegatorii democrati, 70% dintre ei sunt de parere ca Trump ar trebui sa paraseasca cursa prezidentiala.

Sunt "zero sanse sa abandonez" campania prezidentiala, declara sambata Donald Trump, aflat sub un tir de critici venite chiar si din partea colegilor de partid dupa ce a afirmat ca a pipait multe femei fara sa le ceara acordul deoarece, fiind celebru, acestea i-au permis.

"Niciodata, niciodata nu voi renunta", a dat asigurari candidatul republican pentru Wall Street Journal, negand existenta unei crize care sa ii afecteze parcursul catre Casa Alba, cursa in care se confrunta cu democrata Hillary Clinton.