Motiunea de cenzura impotriva Guvernului moldovean, condus de Pavel Filip, a picat, luni, in lipsa de cvorum, dupa ce majoritatea parlamentara a anuntat ca nu se va prezenta la sedinta, scrie Deschide.md. Sedinta a durat un minut si a fost condusa de vicepresedintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc.

Pavel FilipFoto: gov.md

Motiunea de cenzura a fost depusa dupa ce Guvernul Filip si-a asumat raspunderea pentru un sir de legi printre care si transformarea in datorie de stat a creditelor acordate celor trei banci devalizate.

Vicepresedintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc, care a condus sedinta in absenta presedintelui Andrian Candu, a spus ca, in lipsa de cvorum, motiunea de cenzura nu a trecut, iar proiectele de legi pentru care Guvernul Filip si-a asumat raspunderea sunt votate si Secretariatul Parlamentului urmeaza sa le pregateasca pentru semnare presedintelui legislativului.

Igor Dodon, presedintele Partidului Socialistilor, a declarat jurnalistilor ca lipsa majoritatii parlamentare la sedinta Parlamentului nu inseamna ca s-au epuizat problemele puse in discutie in motiunea de cenzura. In baza acestui caz, fractiunea PSRM urmeaza sa se adreseze Curtii Constitutionale.

Inna Supac, presedinta fractiunii PCRM, a spus ca sedinta trebuia stabilita intr-o zi de joi, in care au loc traditional sedintele Parlamentului, deoarece lunea deputatii sunt in teritoriu. Parlamentarul moldovean a mai spus ca deputatii comunisti pregatesc o noua motiune de cenzura si i-a transmis premierului Pavel Filip ca "sfarsitul, mai devreme sau mai tarziu, tot vine".