Racheta care a doborat zborul MH17 al Malaysia Airlines in 17 iulie 2014 in estul Ucrainei a fost adusa din Rusia inainte de a fi lansata, a afirmat miercuri parchetul olandez, care subliniaza ca au identificate o suta de persoane care au "jucat un rol activ" in aceasta drama, potrivit AFP.

Ramasitele avionului MH17Foto: Agerpres/Xinhua

Ancheta a confirmat de asemenea ca racheta a fost trasa de pe un camp aflat la acel moment sub controlul separatistilor pro-rusi.

Toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 777 care asigura o cursa Amsterdam - Kuala Lumpur au murit. Cea mai mare parte a victimelor erau de nationalitate olandeza.

"Pe baza anchetei penale, am concluzionat ca avionului care asigura cursa MH17 a fost doborat in 17 iulie 2014 de o racheta BUK adusa de pe teritoriul Federatiei Ruse si ca, dupa tir, sistemul a fost redirectionat spre Rusia", a spus Wilbert Paulissen, unul dintre conducatorii anchetei.

Anchetatorii afirma ca au identificat o suta de persoane care au jucat un rol activ in armarea sistemului BUK sau in transportarea sa, precum si persoane care au "facilitat sau au ajutat" la transportul sau, a spus coordonatorul anchetei, Fred Westerbeke.

"Niciuna dintre aceste persoane nu este considerata in mod automat suspect", a adaugat el, cerand acestor persoane sa contacteze anchetatorii pentru a-si explica rolul sau pentru a oferi informatii suplimentare.

Pe baza fotografiilor, a inregistrarilor video, a marturiilor, a datelor de telcomunicatii si a convorbirilor telefonice, anchetatorii au recreat traseul convoiului care a transportat racheta BUK.

"Ancheta noastra a aratat ca locul de unde a fost trasa racheta se afla in mainile rebelilor", a subliniat Wilbert Paulissen, intr-o conferinta de presa in care au fost prezentate primele rezultate ale acestei anchete.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a sustinut miercuri ca Rusia a oferit "informatii complete" anchetatorilor. "Datele sunt fara echivoc si in aceste date nu exista nicio racheta", a spus el.

O alta ancheta, coordonata de Biroul olandez pentru securitate (OVV), a concluzionat anul trecut ca Boeingul 777 a fost doborat de o racheta sol-aer de productie ruseasca BUK, lansata dintr-o zona controlata de separatisti.

Moscova si separatistii neaga aceasta versiune si acuza fortele ucrainene.