Marii lideri politici ai lumii au trimis mesaje dupa decesul fostului presedinte al Israelului, Shimon Peres.

Presedintele american, Barack Obama, salutat memoria fostului presedinte israelian Shimon Peres, subliniind ca el nu a incetat niciodata sa creada in posibilitatea pacii.

"In aceasta seara, Michelle si cu mine ne alaturam tuturor celor care, in Israel, in Statele Unite si in intreaga lume, aduc un ultim omagiu vietii extraordinare a dragului nostru prieten Shimon Peres, un parinte fondator al Statului Israel si un om de stat al carui angajament pentru securitate si pentru cautarea pacii s-a bazat pe neclintita sa forta morala si pe un putenic optimism", a declarat Obama intr-o declaratie.

"Sunt putini oameni cu care impartim aceasta lume si care schimba cursul istoriei umane. (...) Prietenul meu Shimon a fost unul dintre acei oameni", a scris presedintele american in memoria laureatului Premiului Nobel pentru Pace.

Si presedintele francez, Francois Hollande, a adus un omagiu fostului presedinte israelian Shimon Peres, considerandu-l unul dintre "aparatorii cei mai infocati ai pacii" si "un prieten credincios " al Frantei.

"Shimon Peres apartine acum istoriei, care l-a insotit pe tot parcursul vietii sale lungi", a scris presedintele Hollande intr-o declaratie de presa.

"Odata cu disparitia lui Shimon Peres, Israelul a pierdut unul dintre cei mai ilustri oameni de stat ai sai, pacea unul dintre cei mai ferventi sustinatori si Franta un prieten credincios", a scris domnul Hollande, care a avut un ultima intalnire cu fostul presedinte israelian, in 25 martie.

"Am putut sa masor (...) ca puterea lui de convingere era intacta."

Iar presedintele Germaniei, Joachim Gauck, reaminteste intr-o declaratie de presa "vointa puternica" a lui Shinom Peres pentru a "avansa procesul de pace cu palestinienii".

"As dori sa transmit poporului israelean (...) condoleante profunde", a scris presedintele german intr-o scrisoare adresata omologului sau israelian, Reuven Rivlin.

"Shimon Peres a marcat Israelul ca nicio alta persoana politica. El si-a servit tara din diferite functii, cu principii solide atunci cand era vorba de securitatea Israelului, si cu o vointa puternica atunci cand era vorba de avansarea procesului de pace cu palestinienii ", a mai scris Gauck in scrisoarea sa.

Shimon Peres a murit miercuri noapte la Tel Aviv, la varsta de 93 de ani. El fusese internat la spital acum doua saptamani in urma unui atac vascular cerebral. Starea sa de sanatate parea ca se imbunatateste, dar s-a deteriorat brusc.