Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat ca unul dintre obiectivele importante ale Uniunii Europene la summitul desfasurat vineri la Bratislava este "de a nu mai permite niciodata sosirea necontrolata de refugiati", transmite EFE, citata de Agerpres.

Donald TuskFoto: Captura YouTube

Fostul premier polonez a declarat, la finalul summitului, că Europa trebuie să preia din nou controlul asupra frontierelor sale în conformitate cu principiile spațiului de liberă circulație Schengen.

La acest summit, organizat pentru a configura viitorul și prioritățile unei Uniuni Europene cu 27 de membri, fără Marea Britanie, una dintre teme a fost modul în care trebuie abordată criza migrației. "Nu trebuie să mai permitem niciodată sosirea necontrolată de refugiați și (trebuie) să punem controlul frontierelor noastre din nou sub umbrela sistemului Schengen", a spus Tusk, care a asigurat că frica și nesiguranța resimțite de mulți cetățeni europeni sunt reale și sunt chestiuni care trebuie abordate și soluționate.

"Faptul că milioane de europeni nu se simt în siguranță este real. Sunt preocupați de lipsa de control, există temeri din cauza imigrației, terorismului și viitorului economic și social", a recunoscut el. Tusk a mai recunoscut și că UE "nu este perfectă", dar a adăugat că toți liderii UE sunt de acord că Uniunea este cel mai bun edificiu care există în prezent. "Suntem hotărâți să nu mai repetăm greșelile trecutului și să avansăm pe bază de soluții în Europa celor 27. Lucrurile nu vor mai fi ca până acum", a promis Tusk.

Președintele Consiliului European a declarat că "trista" ieșire a Marii Britanii din UE a deschis o dezbatere sinceră cu privire la rădăcinile actualei situații politice din interiorul blocului comunitar. El s-a referit și la "foaia de drum" aprobată vineri la Bratislava, în care sunt incluse și alte chestiuni, precum acordul cu Turcia pe tema refugiaților, sprijinul țărilor în lupta împotriva terorismului, o mai mare cooperare economică, investiții și mai multe opțiuni pentru tinerii europeni.