Juncker declara in fata Parlamentului de la Strasbourg ca UE este intr-o criza existentiala, datorita sciziunii dintre Est si Vest
El a invocat masurile concrete necesare pentru a veni in intampinarea dorintelor cetatenilor europeni. "Cetatenii Europei nu mai pot fi dusi de nas", a zis el. "Urmatoarele 12 luni vor fi hotaratoare in depasirea sciziunii dintre Est si Vest, care s-a prefigurat in ultimele luni. Trebuie sa aratam lumii ca Europa este o forta care inca poate deveni mondiala".
In ce priveste Brexit-ul, Juncker nu il apreciaza ca inceputul unui proces de disolutie a Europei. "Respectam si regretam totodata decizia britanica, insa UE nu este periclitata, in fondul ei". Cu toate acestea, unele evolutii recente arata ca "in parte, avem de-a face cu o criza existentiala a Uniunii Europene".
El a solicitat ca Marea Britanie sa isi inainteze cat mai curand cererea de retragere din UE, pentru ca "baletul incertitudinilor zilnice sa poata inceta in curand".In ce priveste accesul neconditionat la piata comunitara al UK dupa iesirea din Uniune, el a precizat ca acesta nu va avea loc decat daca guvernul britanic accepta libera circulatie a cetatenilor UE. Altfel, ea nu va primi "o piata comunitara à la carte".
Juncker a aparat in fata parlamentarilor tratatul de liber-schimb al UE cu Canada, Ceta, spunand ca "este cel mai bun si mai progresist tratat comercial pe care l-am incheiat pana acum" si ca nu vor avea loc renegocieri.
Juncker a anuntat si un vast program de investitii, dubland bugetul prevazut inca din 2014: in loc de 315 miliarde euro, suma se va ridica la 630 de miliarde euro, pana in anul 2020. Planul Juncker, desi anuntat ca volum si durata, nu a fost insa detaliat si nici nu s-au dat informatii despre modalitatile sale de finantare.
In finalul discursului sau, presedintele CE a punctat asupra telului fundamental al constituirii UE, si anume mentinerea pacii in Europa. El a spus ca, intr-o lume plina de conflicte armate, Europa se diferentiaza prin faptul ca "ne luptam prin vorbe si nu din transee. Suntem definiti de de valorile noastre, care sunt pace, democratie si statul de drept". Iar acest lucru trebuie pastrat si perpetuat, a fost de parere presedintele Comisiei Europene, in discursul sau din 14 septembrie 2016, din fata Parlamentului de la Strasbourg.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
Daca vrem sa o prezervam, suntem nevoiti, logic, sa combatem islamizarea in societatile europene si sa stopam tentativele Rusiei de modificare a frontierelor prin forta armata.
"Democratia" e ameninta tot direct, de viziunea autoritarista promovata de Moscova (Putin fiind "admirat" de numerosi politicieni europeni pentru "fermitatea" cu care a repus tara sa pe picioare refuzand democratia de tip occidental) si de partidele extremiste din tarile fondatoare ale UE.
Daca vrem sa salvam "democratia", atunci e necesar sa combatem ideile despre societate venite de la Kremlin si sa nu mai dam apa la moara partidelor extremiste (pentru ca ele prospera daca permitem imigratia clandestina masiva, islamizarea sau centralismul birocratic bruxellez).
"Statul de drept" e amenintat pe de o parte de lipsa de respect pentru legile din UE, acceptata chiar de lideri ai UE, culmea ironiei, pe de alta parte de norme "religioase" cu pretentia de a fi incluse in legislatia tarilor europene ca "exceptii".
Daca vrem sa protejam "statul de drept" e obligatoriu sa incepem cu a respecta legile, chiar si atunci cand nu convin ideologiilor noastre.
Si in nici un caz nu trebuie sa acceptam "tribunale islamice" si tot felul de exceptii pentru nenumarate "minoritati" pentru ca altfel nu mai e "stat de drept", e un meniu de restaurant!
A spus dl Juncker ceva despre toate astea? Nimic. Probabil pentru ca nu o fi "politic corect", nu e in sablonul "gandirii unice" care domina Europa vestica.
Nu stiu cum se face o reala reforma a UE incepand cu a refuza realitatea si a arunca vina pe aia care "nu pricep" lumea asa cum vrea functionarul Juncker.
Daca exista o "sciziune" (cuvant foarte dur de altfel), e doar fata de o referinta culturala care se vrea totalitara in Europa si nu e acceptabila, indiferent ca vine de la Moscova sau de la Bruxelles !
Nu guvernele vest au dat voie islamului sa faca sute de moschei in Europa Vest?