Ministrul luxemburghez de Externe Jean Asselborn a cerut suspendarea sau chiar excluderea Ungariei din Uniunea Europeana din cauza "incalcarilor masive" ale valorile fundamentale ale UE, relateaza BBC. Ungaria a raspuns afirmand ca Asselborn "nu poate fi luat in serios".

Ungaria a inchis granita cu Croatia, migrantii se duc acum spre SloveniaFoto: Captura YouTube

Intr-un interviu acordat cotidianului german Die Welt, Asselborn a invocat drept argumente in favoarea excluderii tratamentul guvernului de la Budapesta fata de refugiati, fata de independenta justitiei si libertatea presei.

"Ungaria nu este departe de a da ordin sa se deschida focul asupra refugiatilor", a declarat ministrul luxemburghez, in conditiile in care liderii UE s-au intalnit vineri in Slovacia pentru a discuta despre viitorul uniunii.

UE nu poate sa tolereze "asemenea comportamente neadecvate", a declarat Asselborn, si orice stat care incalca astfel de valori fundamentale "ar trebui exclus temporar, sau, daca este necesar, pentru totdeauna, din UE". Este "singura posibilitate de a proteja coeziunea si valorile Uniunii Europene", a adaugat ministrul.

Seful diplomatiei ungare, Peter Szijjarto, a raspuns cu un atac la persoana afirmand ca omologul sau luxemburghez "a iesit de mult din randul politicienilor care pot fi luati in serios". Asselborn are "un caracter frivol", a spus Szijjarto, adaugand ca este "arogant si frustrat".