Rusia si SUA sunt aproape de un acord privind cooperarea militara in Alep (nord-vest), oras cheie al conflictului sirian unde se infrunta fortele Damascului si rebelii, a anuntat luni ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, citat de AFP.

"Suntem intr-o faza foarte activa a negocierilor cu partenerii nostri americani (...) si in contact cvasi-permanent cu Washingtonul", a spus acesta, intr-un interviu difuzat de televiziunile rusesti.

"Avansam etapa cu etapa spre o configurare - si nu vorbesc aici decat de Alep - care ne va permite sa gasim tinte comune si sa incepem sa ne batem impreuna pentru ca pacea sa se instaureze pe acest pamant care sufera de mult timp", a adaugat el.

Batalia pentru Alep, cea mai importanta de la inceputul conflictului din Siria, in 2011, este cruciala atat pentru regim cat si pentru rebeli. Cei doi adversari si-au masat trupele si incearca sa cucereasca al doilea oras al tarii, divizat din 2012 intre cartiere rebele, la est, si cartiere pro-regim, la vest.

Rusia, care sustine armata siriana, a propus instaurarea unei "pauze umanitare" zilnice de trei ore la Alep pentru a permite trimiterea de ajutoare, dar se teme ca acest interval sa nu fie folosit pentru reaprovizionarea rebelilor cu luptatori si materiale.

Moscova si Washingtonul au convenit in iulie, dupa o vizita a secretarului american de stat John Kerry in capitala rusa, pentru o cooperare sporita in Siria pentru a lupta impotriva jihadistilor, dar modalitatile concrete nu au fost facute publice.