Autoritatile italiene au dispus vineri expulzarea unui cetatean tunisian suspectat ca ar avea intentia sa comita un atentat la Turnul din Pisa, potrivit media locale, relateaza Agerpres citand AFP.

Bilel Chiahoui, de 26 de ani, a fost arestat joi pentru ca a postat mesaje pe retelele sociale prin care ii felicita pe autorii atacurilor jihadiste in Europa si in care mentiona ca va comite un atentat la Turnul din Pisa.

Ordinul de expulzare a fost semnat vineri de un judecator, potrivit politiei, care a indicat ca exista "probe ca tunisianul era apropiat de extremismul jihadist si de Stat Islamic".

Dupa atentatele care au afectat Franta si Belgia, temerile privind un atac terorist comis de un "lup solitar" s-au amplificat in Italia, noteaza AFP.

In ultimele saptamani, o serie de presupusi jihadisti au fost expulzati din Italia.