Barbatul plin de sange care s-a baricadat, duminica, intr-un restaurant din orasul Saarbrucken, din sud-vestul Germaniei, a fost retinut de politie, fiind gasit in pivnita localului, a informat un purtator de cuvant al politiei, potrivit Reuters.

Barbat baricadat intr-un restaurant din GermaniaFoto: Captura YouTube

Acesta a declarat ca barbatul pare sa fie dezechilibrat mintal si, contrar informatiilor difuzate anterior, nu era inarmat. El avea rani usoare, superficiale, si se afla in prezent sub ingrijire medicala la spital, unde va fi supus si unei evaluari psihologice, a mai mentionat purtatorul de cuvant.

Reprezentantul politiei a precizat ca barbatul era un angajat al restaurantului "Dubrovnik", situat in centrul orasului Saarbruecken. Acesta nu a facut nicio revendicare si nu a amenintat pe nimeni, a adaugat oficialul.

De asemenea, nu au existat indicii ca incidentul ar avea caracter terorist.

Stirea initiala:

Un barbat inarmat, plin de sange, s-a baricadat duminica intr-un restaurant din orasul Saarbrucken, sud-vestul Germaniei, a informat un oficial al politiei locale, potrivit Reuters.

Oficialul a declarat ca individul pare sa se afle intr-o "situatie psihologica exceptionala" si ca nu exista indicii ca acest incident ar fi unul legat de terorism.

Potrivit oficialului, se crede ca barbatul ar fi ginerele proprietarului restaurantului. El este originar din Macedonia, dar traieste in Germania de multi ani, a adaugat oficialul.

Reprezentantul politiei a mai precizat ca nu se crede ca barbatul ar tine pe cineva ostatic si ca o echipa speciala de negociatori incearca sa discute cu acesta. Este inca neclar cum s-a ranit barbatul.

Ziarul german Bild scrie ca individul a intrat intempestiv in restaurantul "Dubrovnik" din centrul orasului si a strigat ca toata lumea sa iasa afara.