Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat vineri un general american de rang inalt ca "ia partea pucistilor" dupa ce acesta din urma a declarat ca se teme ca epurarile care au loc in prezent in Turcia ar putea avea consecinte asupra relatiilor bilaterale cu Statele Unite, scrie AFP.

"Luati partea pucistilor in loc sa aparati tara care a facut astfel incat tentativa de lovitura sa esueze", a spus Erdogan, dupa o ceremonie intr-un centru de armament al armatei bombardat de pucisti in noaptea de 15 spre 16 iulie. 47 de oameni au murit atunci.

"Cel care a urzit lovitura de stat este deja in tara voastra si voi il hraniti", a adaugat el, facand referire la predicatorul Fethullah Gulen, care traieste in exil in Statele Unite si a carui extradare este solicitata de Ankara.

Generalul Joseph Votel, comandantul operatiunilor Pentagonului in Orientul Mijlociu, a declarat joi seara, potrivit presei americane, ca se teme de "impactul pe care l-ar putea avea" epurarile din armata turca asupra relatiilor pe care Washingtonul le intretine cu membrii ierarhiei militare turcesti.

Intrebat daca interlocutori ai Washingtonului din cadrul armatei sunt in prezent detinuti, acesta a raspuns: "Da, cred ca unii sunt in inchisoare".

Generalul a subliniat ca Turcia este un partener foarte important al tarii sale in lupta impotriva gruparii Stat Islamic, inclusiv in ceea ce priveste impartasirea informatiilor.