Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, urmeaza sa aiba joi la Washington intrevederi consacrate luptei impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic (SI), au anuntat marti serviciile sale, citate de AFP.

Marti, Boris Johnson se va intalni la Londra cu secretarul de stat american, John Kerry, pentru "a sublinia importanta relatiei speciale" dintre cele doua tari dupa decizia Marii Britanii de a parasi Uniunea Europeana, potrivit unui comunicat dat publicitatii de Foreign Office.

Ulterior, el va participa la o reuniune pe tema conflictului din Siria impreuna cu omologii sai din Germania, Franta si Italia, precum si cu sefa diplomatiei europene.

"Reuniunea va lua in discutie fragila incetare a ostilitatilor, situatia umanitara dezastruoasa si conditiile necesare pentru ca actorii implicati sa reia negocierile sub egida ONU", a precizat Foreign Office.

Boris Johnson si John Kerry se vor intalni in cursul serii cu ministrii de externe ai Arabiei Saudite si Emiratelor Arabe Unite pentru a evoca razboiul din Yemen si "mijloacele de a sustine procesul politic si a gasi o solutie conflictului".

"Trebuie sa fim mai activi, mai angajati si mai indreptati spre exterior, din acest motiv sunt incantat sa am oportunitatea de a-i primi pe omologii mei internationali la Londra pentru intalniri importante legate de conflictele din Siria si Yemen", a declarat Boris Johnson inainte de aceste reuniuni.

Pentru noul sef al diplomatiei britanice, "suferintele poporului sirian nu vor lua sfarsit atat timp cat (presedintele Bashar Al) Assad ramane la putere. Comunitatea internationala, inclusiv Rusia, trebuie sa fie unita in aceasta chestiune", a subliniat el.

Luni, pentru prima sa reuniune cu omologii din UE la Bruxelles, noul sef al diplomatiei britanice, lider al miscarii in favoarea Brexitului, a stabilit de la bun inceput ca Marea Britanie va continua sa joace un rol motor in Europa.

Dupa o zi lunga pe care a calificat-o ca "productiva", Boris Johnson a cerut Uniunii Europene sa lase "portile deschise" pentru o cooperare cu Marea Britanie in chestiuni strategice.