Egiptul a blocat sambata o declaratie a Consiliului de Securitate al ONU care urma sa denunte tentativa de lovitura de stat din Turcia, au declarat diplomati pentru AFP.

Consiliul de Securitate ONU, in timpul unui votFoto: Agerpres/AP

Dupa consultari cu Ankara, Statele Unite au propus un proiect de declaratie insistand asupra "respectarii guvernului ales democratic in Turcia".

Insa Egiptul a ridicat obiectii cu privire la acest punct.

Egiptul este unul dintre membrii non-permanenti ai Consiliului si relatiile sale cu guvernul presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan sunt problematice.

Erdogan este un sustinator important al Fratiei Musulmane a fostului presedinte egiptean Mohamed Morsi, destituit de armata condusa de generalul Abdel Fattah al-Sissi in 2013.

De atunci, Erdogan a denuntat adesea o "lovitura de stat" in Egipt, starnind mania Cairo.

In cadrul discutiilor din Consiliu, Egiptul a afirmat ca "nu este de competenta Consiliului sa stabileasca daca guvernul (turc) este ales in mod democratic" si a cerut eliminarea acestei mentiuni, a explicat un diplomat.

In ciuda insistentelor Statelor Unite, Egiptul si-a mentinut blocajul.

In aceste conditii, Statele Unite "au preferat" sa renunte la proiectul de declaratie.

Potrivit regulamentului, astfel de declaratii ale Consiliului trebuie adoptate in unanimitate.

O sursa diplomatica egipteana a negat insa aceasta versiune afirmand ca Egiptul este de acord cu tonul general al textului care condamna violentele si face apel la retinere.