Traiesc izolati in mizerie, cel mai adesea nu apuca sa mearga la scoala, teroarea de a fi ucisi le insoteste copilaria: in Albania, baietii raman prizonieri ai "Gjakmarrja", vendetta locala care impune crima pentru razbunarea onoarei unei familii.

Klevis, 13 ani, vrea sa fie doctor, fratele sau, Albert, 11 ani, ministru al Justitiei, Marcel, 13 ani, se viseaza cantaret, iar Taulant, 13 ani, fotbalist. "Toti pot fi ucisi maine", spune Gjin Marku, de la Comitetul de reconciliere nationala, un ONG carea vrea sa rezolve disputele familiale.

Intalniti de reporterii AFP in apropiere de Shkodra (nord), acesti copii nu pot insa sa mearga la scoala, la un club de fotbal sau sa ia lectii de muzica. Familia lor are de suportat pretul "sangelui", inchisa intr-un cerc de crime si razbunari care este mostenirea lor.

Se ascund in locuinte mizerabile, in asteptarea "Gjakes", asasinii necunoscuti care s-ar putea sa nu ii caute niciodata, ori sa-i ucida maine sau peste zece ani. Potrivit "kanun", codul civil medieval din muntii de nord, pot fi ucisi cand ajung la varsta la care pot purta o arma. Sau sa ajunga "Gjakes".

Aceste familii traiesc "cu ideea ca vor fi ucisi sau vor ajunge sa ucida", spune primarul din Shkodra, Voltana Ademi. Dar, dincolo de "kanun", Gjin Marku acuza sistemul public: "Cand institutiile nu functioneaza, cand sistemul este la pamant, acesti oameni nu gasesc alte solutii pentru a-si rezolva problemele".

Crima pentru un parau

Temandu-se de reputatia unei tari candidate la Uniunea Europeana, autoritatile nu ofera cifre oficiale. "Imaginea tarii se distruge prin faptul ca se creeaza impresia ca aceste probleme nu exista", spune mediatorul Republicii, Igli Totozani. Intr-un raport din aprilie se estima ca "66 de familii de 157 de persoane, dintre care 44 copiii" sunt prinse in acest ciclul al razbunarii. 57 de familii traiesc in jurul Shkodra. Plangerile sunt extrem de rare.

Desi observa o reducere regulata a fenomenului, Gjin Marku evoca 190 de copii, dintre care 80 nescolarizati. Alte asociatii merg mai departe, dar este si rezultatul unor declaratii mincinoase pentru a cere statutul de refugiat, spune el.

Amenintarea este reala in aceasta tara unde, potrivit estimarilor, peste 500.000 de arme de foc circula pe piata neagra. Liliana Luani, o educatoare care preda voluntar la domiciliu, spune ca doi dintre elevii sai au fost ucisi.

Printre ei, Maria Quku, 16 ani, ucisa pe un camp in 14 iunie 2012, sub ochii fratelui sau mai mic Marcel, dupa ce au fost atinse de gloante care erau poate destinate bunicului sau, pe care il vizita. Manushaqe Quku, 40 de ani, a aflat de moartea celui mai mare copil al sau cand sotul sau i-a spus sa aleaga rochia cu care va acoperi cadavrul.

Crima Mariei? Era verisoara unui barbat care a ucis in 2010, pentru un parau. Intr-o fosta tara colectivizata unde o parte din cadastru a disparut in anarhia din anii 1990, lupta pentru pamant consituie adeseori punctul de plecare pentru "Gjakmarrja".

"Unde statul e absent, intervine vendetta"

Manushaqe Quku traieste la capatul unui drum pietruit, intr-o casa unde fotografiile Mariei decoreaza peretii. Prima tinta, sotul sau, nu este acolo. Cel mai mare baiat, Marian, se ascunde. Marcel nu a parasit-o. Ingrijesc impreuna gradina pentru a avea ce manca, Nu merge la scoala. Mama sa ii interzice sa mearga sa faca baie intr-un lac aflat la 200 de metri. "Stiu ca va iesi un baiat introvertit, dar imi este foarte frica", povesteste ea.

Invatatoarea Liliana Luani intra uneori in aceasta casa, ca si in locuinta in care traieste Taulant si mama sa.

Tatal a devenit ucigas in 1995, in timpul unei "certi", spune ea. Se ascunde in munti cu baietii mai mari, de 16 si 17 ana. De doua-trei ori pe luna, Taulant merge la scoala. Si-a facut o prietena, spune el, inrosindu-se cand e intrebat daca inelul de pe deget este un cadou de la ea. In scurt timp, se va alatura tatalui si fratilor sai. "Gjakmarrja este asupra noastra", spune mama.

Pentru Igli Totozani, aceste crime nu reprezinta "o chestiune de traditie". "Acolo unde statul este absent, intervine vendetta". "Familia noastra e total pierduta", plange Manushaqe Quku. Vrea sa stie cine i-a ucis fata. Ea plange, iar Marcel o ia in brata: "E foarte greu sa ierti", spune ea.