Coreea de Nord a efectuat, sambata dimineata, un nou test cu racheta balistica, a anuntat Ministerul Apararii din Coreea de Sud, tara care monitorizeaza activitatea vecinilor sai. Cu toate ca lansarea a parut, initial, un succes, racheta a explodat in zbor, imediat dupa lansare, au anuntat oficiali sud-coreeni, citati de AFP.

Interceptor din sistemul THAADFoto: Captura YouTube

Racheta a fost lansata sambata dimineata, de pe un submarin din largul peninsulei coreene.

Incidentul vine la o zi dupa ce Washingtonul si Seulul au anuntat, vineri, ca au ajuns la un acord privind amplasarea unui scut american antiracheta in Coreea de Sud, in fata multiplicarii amenintarilor venite din Coreea de Nord.

Cei doi aliati au inceput sa discute despre amplasarea sistemului avansat THAAD in februarie, imediat dupa ce Coreea de Nord a testat o racheta cu raza lunga de actiune, la mai putin de o luna dupa al patrulea test nord-corean, in 6 ianuarie.

"Pe baza acestor consultari, (Sudul) si Statele Unite au decis in alianta sa amplaseze THAAD (...) ca masura defensiva pentru asigurarea securitatii (Coreii de Sud) si a poporului sau", potrivit unui comunicat comun al celor doua ministere ale Apararii.

Comunicatul nu precizeaza data amplasarii si adauga ca cele doua tari sunt in stadiul final al discutiilor pentru alegerea locatiei.

Sistemul THAAD lanseaza rachete concepute pentru a intercepta si distruge rachete balistice cand acestea se afla inca in exteriorul atmosferei sau intra in aceasta, in prima faza de zbor.

Acest proiect irita Rusia si China, care acuza SUA ca incearca sa isi demonstreze forta la granitele lor.

China a reactionat imediat si si-a anuntat "ferma opozitie" fata de amplasarea acestui sistem, care va "afecta grav" securitatea in Asia de nord-est.