Columbia este pregatita sa extinda culoarul umanitar deschis in septembrie pentru Venezuela, cu scopul de a limita impactul gravelor penurii din aceasta tara vecina, a anuntat miercuri sefa diplomatiei de la Bogota, Maria Angela Holguin, citata de AFP si Agerpres.

Maria Angela Holguin a efectuat o vizita la Cucuta, oras frontalier cu localitatea venezueleana San Antonio del Tachira, unde cu o zi inainte aproximativ 500 de venezueleni au trecut granita in forta pentru a cumpara din Columbia alimente care lipsesc in tara lor.

"Nu ii vom lasa pe fratii nostri venezueleni sa sufere de foame sau lipsa de medicamente. Daca trebuie sa extindem culoarul umanitar, il vom extinde", a declarat ea.

Ministrul nu si-a luat niciun angajament in legatura cu data redeschiderii frontierei, inchisa in august de presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, in urma unui atac al unor presupusi fosti paramilitari columbieni impotriva unei patrule a armatei venezuelene, soldat cu trei raniti.

Maria Angela Holguin a subliniat insa ca, inainte de redeschiderea frontierei, cele doua tari trebuie sa defineasca "programe si relatii intre fortele militare" pentru a avea o "frontiera sigura si mult mai controlata".

Saptamana trecuta, ministrii apararii columbian, Luis Carlos Villegas, si venezuelean, Vladimir Padrino, au reluat discutiile in legatura cu securitatea zonei - unde sunt prezenti fosti luptatori de gherila, fosti paramilitari, traficanti de droguri si contrabandisti - si cu posibilitatea de a redeschide granita in lungime de 2.219 kilometri care separa cele doua tari.

Un culoar limitat a fost amenajat la sfarsitul lui septembrie pentru a permite in special copiilor, scolarizati de cealalta parte a frontierei, sa isi reia cursurile.

Venezuela traverseaza o grava criza economica dupa prabusirea barilului de titei din vanzarea caruia incaseaza cea mai mare parte a veniturilor. Aproape 80% din produsele de prima necesitate, ca orezul, zaharul sau hartia igienica, sunt in prezent aproape imposibil de gasit, potrivit institutului de sondaje Datanalisis.