Brexitul nu pot fi anulat sau intarziat, afirma presedintele francez Francois Hollande, care considera ca Marea Britanie trebuie sa isi asume consecintele votului de la referendumul de acum 9 zile si o iesire rapida din UE, pentru a preveni instabilitatea economica, relateaza The Guardian.

Francois HollandeFoto: Agerpres

Presedintele Frantei si-a intensificat presiunea asupra Marii Britanii pentru a respecta graficul de a parasi UE, insistand ca Brexitul nu poate fi anulat sau intarziat, iar Londra trebuie sa isi asume consecintele recentului referendum.

Declaratiile lui Francois Hollande vin dupa o intalnire cu David Cameron in nordul Frantei, unde cei doi au participat la ceremoniile de comemorare a centenarului bataliei de pe Somme.

"A fost luata o decizie, iar aceasta nu poate fi amanata sau anulata. Acum britanicii trebuie sa isi asume consecintele ", a afirmat Francois Hollande.

"Apartenenta la Uniunea Europeana aduce si avantaje. Asta este ceea ce britanicii incep sa inteleaga", a adaugat Francois Hollande, facand referire la cetatenii britanici care au votat pentru Brexit, iar acum regreta decizia. "Cei care au fost ispititi de Brexit incep acum sa se gandeasca", a mai spus liderul francez.

Francois Hollande a subliniat ca o iesire rapida a Marii Britanii din UE "ar inlatura toate incertitudinile si instabilitatea, in special in domeniile economic si financiar. Cu cat mai repede, cu atat mai bine va fi pentru ei."