Statele Unite au condamnat atacurile "abominabile" de marti, de pe aeroportul international Ataturk din Istanbul, care au facut cel putin 36 de morti, asigurand Turcia de tot sprijinul, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

"Aeroportul international Ataturk, la fel ca aeroportul din Bruxelles, atacat de asemenea in acest an, este simbolul conexiunilor internationale si al legaturilor care ne unesc", a afirmat purtatorul de cuvant al executivului american, Josh Earnest citat de AFP.

"Ramanem loiali in sprijinul nostru pentru Turcia, aliatul nostru si partenerul nostru in NATO, ca si pentru toti prietenii si aliatii nostri din lume, in timp ce continuam sa infruntam amenintarea terorismului", a adaugat oficialul american. Un purtator de cuvant al Departamentului de Stat, Mark Toner, a estimat ca, "din nefericire, acest atac mortal nu este decat ultimul dintr-o lunga serie de atacuri destinate sa omoare si sa mutileze civili nevinovati".

Relatiile intre Ankara si Washington au devenit tensionate in ultimele luni din cauza sprijinului explicit dat de americani militiilor kurde din Siria. Washingtonul le considera drept unul din grupurile inarmate cele mai eficiente in lupta impotriva Statul Islamic, in timp ce Turcia estimeaza ca acestea sunt strans legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care desfasoara din 1984 o rebeliune sangeroasa pe teritoriul sau.

Cel putin 36 de persoane au murit si 147 au fost ranite marti seara in timpul unor explozii produse pe aeroportul Ataturk, cel mai mare din Turcia.