Autoritatile chineze au inchis noua uzine si au arestat mai multi oameni dupa izbucnirea unui rasunator scandal legat de piste de atletism toxice instalate in scoli si pentru a caror producere s-au folosit deseuri industriale, a anuntat joi presa oficiala, citata de AFP.

Cazuri de copii care s-au imbolnavit din cauza emanatiilor toxice ale pistelor sintetice sunt evocat regulat de presa chineza in ultimii ani.

Parintii elevilor unei scoli primare reputate din Beijing au afirmat in iunie ca, dupa folosirea pistelor de atletism din scoala, copiilor le-a curs sange din nas si au avut reactii alergice.

Televiziunea publica CCTV a dezvaluit in aceasta saptamana ca zeci de intreprinderi din Cangzhou si Baoding, in provincia Hebei (nord), vecina cu Beijingul, produc elemente de piste folosind deseuri reciclate precum cauciucuri de masina sau cabluri electrice.

Aceste materiale sunt suspectate ca ar contine substante chimice toxice si metale grele.

Autoritatile din Cangzhou au inchis 9 fabrici si au arestat "personalul asociat", potrivit hebnews.cn, un site oficial al guvernului provincial.

Poluarea aerului si contaminarea produselor alimentare starnesc in mod regulat ingrijorarea parintilor, multi dintre ei avand un singur copil, in virtutea politicii chineze de control al nasterilor.

La jumatatea lui iunie, proaspat inauguratul liceu francez din Beijing a inchis auditoriul si sala de gimnastica dupa contaminarea mai multor elevi cu emanatii toxice provenite de la usi, scaune si marcajele de pe sol.

CCTV a relatat in aprilie cazul a aproape 500 de copii ai unei scoli din Changzhou (est) care a fost construita pe locul unde s-a aflat in trecut o uzina chimica.