Duminică, 19 iunie, în principalele oraşe din Peninsulă a avut loc turul doi al alegerilor municipale parţiale, pentru alegerea primarilor în câteva din cele mai importante oraşe. Rezultatul este unul clar: Italia a fost cuprinsă de uraganul numit Mişcarea 5 Stele. La Roma şi Torino, fotoliul de prim cetăţean a fost câştigat de Virginia Raggi, respectiv Chiara Appendino, ambele femei, tinere (37 şi 32 de ani) şi fără experienţă politică. Partidele tradiţionale, de stânga - Partidul Democrat (PD) aflat la putere şi de dreapta - Forza Italia, au înregistrat ambele pierderi semnificative de teren.

HotNews.roFoto: Hotnews

Italienii au ales să dea o atenţionare clasei politice care a guvernat Italia în ultmii ani. Au dat un vot de încredere unei mişcări populiste fondate pe internet în 2009 de un actor de comedie, Beppe Grillo, şi de un guru al informaticii şi comunicării de masă – Gianroberto Casaleggio. Cei doi au înfiinţat blogul beppegrillo.it, care a revoluţionat modul de a face politică în Peninsulă.

Victoria Virginiei Raggi la Roma: “Împreună schimbăm totul”

“Am cucerit Roma cu 67% din voturi” – a anunţat noul primar al Romei duminică seară, în faţa unei mulţimi de susţinători adunaţi să-i salute victoria. Dată încă de la început favorită în sondaje, Virginia Raggi – prima femeie aleasă primar la Roma şi cea mai tânără persoană care urcă în Campidoglio, sediul primăriei, - a câştigat detaşat, promiţând în campanie că “împreună vom schimba totul”. A ajuns în turul doi cu Roberto Giachetti, candidatul Partidului Democrat (PD). Tot din Partidul Democrat a făcut parte şi fostul primar al capitalei, Ignazio Marino, care şi-a dat demisia înainte de expirarea mandatului, în urma unui scandal de corupţie.

În urma scandalului din primăria Romei, exponenţi din întreaga clasă politică au fost vizaţi de anchete penale, unii acuzaţi de corupţie, alţii de legături cu Mafia.

Raggi a moştenit un oraş plin de probleme şi datorii. Potrivit presei, Roma are datorii de circa 13 miliarde de euro. Companiile care se ocupă de transportul public şi de curăţenie oraşului (ATAC şi AMA) au mari probleme de buget şi sunt construite pe reţele clientelare.

Raggi (de profesie avocat, în vârstă de 37 de ani) a promis, în primul rând că se va ocupa de echilibrarea conturilor publice, folosind două cuvinte cheie, “legalitate” şi “transparenţă”. Nu a exclus concedieri în rândul funcţionarilor publici, mai ales când angajările au fost făcute în baza unor privilegii care nu aveau acordate pe criterii de merit.

Spre deosebire de adversarul ei Roberto Giachetti, Raggi a spus că nu susţine candidatura Romei ca oraş gazdă pentru Olimpiada din 2024, unul din punctele care i-au atras numeroase critici în spaţiul public.

Ceea ce i se reproşează noului primar este, în primul rând, lipsa de experienţă şi faptul că va fi îndrumată de conducerea partidului care a desemnat-o candidată, în urma unor alegeri online pe blogul fondatorului Mişcării, Beppe Grillo.

“A fost o campanie bazată pe multe sloganuri, dar pe puţine propuneri concrete”, comentează adversarii politici ai Mişcării. În primul discurs public după alegeri, Virginia Raggi a fost mai degrabă vagă. “Ceea ce vom face este să-i obişnuim pe cetăţeni să muncească pentru propriul oraş, ne-am cam dezobişnuit să o facem. Expresia Voi trebie să fie înlocuită cu Noi”.

Primul pas concret pe care va trebui să-l facă Virginia Raggi este desemnarea componenţilor executivului local, aşa numita giunta comunale. Pe ce criterii vor fi numiţi componenţii executivului local, ce echipă va propune noul primar?

Torino: Primarul Chiara Appendino, propune “consultări publice pe Facebook”

Cu propuneri mai concrete soseşte cealaltă femeie a Mişcării 5 Stele aleasă primar într-un oraş important din Peninsulă. E vorba de Chiara Appendino (32 de ani), care a câştigat cu 54% la Torino, tot împotriva unui candidat al Partidului Democrat, fostul primar Piero Fassino.

Imediat după victorie, ea a declarat: “O dată pe lună, vom organiza consultări publice pe Facebook, pentru că trebuie să deschidem un spaţiu de dezbatere legat de administrarea oraşului. Vom acţiona în baza a trei principii: participare, transparenţă şi meritocraţie”.

Românii din Italia despre Mişcarea 5 Stele

Cristina Antal, fostă profesoară de biologie la Iaşi, s-a stabilit în Italia în 2004 şi lucrează ca manager în domeniul turismului. A votat-o pe Virginia Raggi la alegerile din iunie, fiind convinsă că noul primar va aduce o schimbare: “Sunt convinsă de alegerea mea de a susţine un candidat M5S, încă de cand am descoperit Mişcarea lui Beppe Grillo, acum peste 3 ani. Pentru prima dată în viaţă am fost receptivă fata de politica. Am văzut în M5S vocea adevărului, vocea cetăţeanului, vocea suferinţei şi a nesuportării, o voce pe care mereu am simţit-o în sinea mea dar, într-o lume atât de coruptă, credeam că va rămâne doar o utopie”.

“Am votat pentru onestitate şi împotriva corupţiei”

Românca poveşte cum a început să participe la întâlnirile organizate de mişcarea lui Grillo, “ca simplu cetăţean”: “Eu nu am votat pentru o mişcare sau pentru candidatul Raggi, ci pentru onestitate, imparţialitate şi împotriva corupţiei. Am votat convinsă că se poate, dacă avem mâinile curate”.

Pentru Cristina Antal, schimbarea a venit deja, având în vedere că pentru prima oară, la Roma a fost ales un primar femeie: “e o dovadă că societatea din capitala Italiei trece printr-o fază revoluţionară. Învinge o mişcare fără finanţări şi care renunţă la privilegii şi la o parte din salarii”.

Ce va face concret Virginia Raggi, pentru Roma?

“Pe lângă principiile concrete de moralitate şi demnitate, aş adăuga valorizarea patrimoniului istoric - cultural, astăzi exploatat doar parţial. Lucrând în turism, acest aspect mi-a atras atentia in mod deosebit. Pentru a o face, M5S a înţeles foarte bine mecanismul constructiv care constă nu în înfrumuseţarea muzeelor sau parcurilor, cât în asigurarea şi gestionarea inteligentă, optimală a transportului public: un transport ecosustenabil, garantarea siguranţei turistului şi o capitală curată”.

Virginia Raggi a adoptat o poziţie destul de intransigentă cu privire la imigranţi, fapt care a condus şi la susţinerea primită la turul doi din partea partidului de extremă dreaptă Liga Nordului. Gestionarea controlata a migrantilor, este în opinia româncei, “un aspect pozitiv care previne multe efecte şi consecinte negative, cum ar fi siguranţa, probleme sanitare, afaceri speculative, de tip mafiot, care nu duc decât la înrăutăţirea situaţiei migranţilor”.

Iată o altă părere din cadrul comunităţii. Antonia Dejeu, originară din Oradea şi absolventă de filozofie la Universitatea din Bucureşti, este o fostă consilieră a Mişcării 5 Stele. Aleasă la Bologna, şi-a dat demisia din partid în 2012, după ce Beppe Grillo a luat poziţie împotriva dreptului de cetăţenie al migranţilor.

Antonia Dejeu: “Primari independenţi sau la dispoziţia partidului”?

În legătură cu victoria candidaţilor Mişcării, ea a declarat pentru Hotnews.ro: “Nu-mi place direcţia în care merge mişcarea, dar din ea fac parte şi persoane de valoare. Mai precis, viitorii aleşi jură fidelitate unui staff necunoscut sau semicunoscut, în baza unui program pe care îl fac alţii şi nu întotdeauna se înţeleg motivele care stau la baza aceluiu program. Uneori, programul este schimbat în baza speranţei de a acapara mai multe voturi.

Sunt şi excepţii: Federico Pizarotti (primul primar M5S ales la Parma, în 2012 n.red.) continuă să se gândească în primul rând la cetăţenii oraşului lui, faţă de care are o mare responsabilitate”.

Despre Virginia Raggi, la Roma, încă nu şi-a făcut o opinie completă: “îmi pare destul de competentă - repet pare - . Dar a declarat deja că dacă liderii Mişcării îi vor cere să-şi dea demisia, o va face. Ne întrebăm: este primarul ales al celui mai important oraş din Italia, sau al partidului din care provine? În plus, dacă analizăm declaraţiile sale, obosim: prea multă demagogie, idei şi poziţii de stânga amestecate cu cele de dreapta, încât nu se ştie prea bine ce va face cu adevărat”.

“Politică tip reality- show”

Candidaţii Mişcării folosesc propaganda online dar, spune Antonia Dejeu, “uneori, cu complicitatea mass-mediei şi cu defectele Facebook-ului, mi se pare ca asist la un reality-show, nu la politică adevărată, ci la una pe pielea cetăţenilor”.

Dincolo de exponenţii Mişcării 5 Stele care ajung în lumina reflectoarelor naţionale, există şi cei care au o activitate lăudabilă: “cunosc destul de bine parlamentari M5S care fac o muncă foarte bună, fără să facă valuri sau gălăgie. Unii au văzut în partidul lui Grillo o şansă de schimbare şi o posibilitate de face ceva atunci când partidele tradiţionale nu au un mecanism sănătos de primenire. Sperăm să nu fie un fel de pact cu …diavolul”.

Avertisment pentru Renzi

Analiştii politici din Italia, dar şi corespondenţii străini, au amintit cota ridicată a absenteismului şi au interpretat rezultatul alegerilor ca o înfrângere a premierului Matteo Renzi. Şeful executivului italian a recunoscut înfrângerea netă la Roma şi Torino, dar a arătat că, în alte oraşe importante, precum Milano, victoria a fost a Partidului Democrat.

Votul cel mai important pentru premier nu este cel de la alegerile locale parţiale din iunie, ci rezultatul referendumului cu privire la reforme – în primul rând reforma Senatului, care va avea loc în octombrie.