Vladimir Putin si Angela Merkel se vor intalni inainte de summitul NATO de la Varsovia (presa germana)
Potrivit sursei respective, "noua intrevedere va avea loc pentru a diminua tensiunea".
"In cadrul acestei intalniri, cancelarul german va incerca sa obtina o punere in aplicare efectiva a acordurilor de la Minsk, privind solutionarea conflictului din estul Ucrainei", mai scrie sursa citata.
"Acest summit are loc intr-o perioada cruciala pentru Alianta, cind placile tectonice ale securitatii euro-atlantice s-au deplasat atit in Est, cit si in Sud", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, intr-un comunicat, cu referire la criza din Ucraina, respectiv la amenintarea reprezentata de gruparea Stat Islamic.
"Noi punem deja in aplicare cea mai mare consolidare a apararii noastre colective de la sfirsitul Razboiului Rece. La Varsovia, vom trasa calea pentru adaptarea Aliantei la noul mediu de securitate, astfel incit NATO sa ramina pregatita sa apere toti Aliatii impotriva oricarei amenintari, indiferent de unde ar veni", a subliniat Stoltenberg.
In luna mai, Polonia si statele baltice au declarat ca vor cere desfasurarea de trupe NATO permanente pe teritoriile lor pentru a contracara intensificarea actiunilor militare ale Rusiei. Un document intern polonez da de inteles ca acest subiect ar putea fi ridicat la summitul de la Varsovia.

Beatrice Mahler: O parte din personalul ATI a abandonat lupta. Nu oricine poate sa stea lângă un pacient extrem de bolnav
Aproape 4 milioane de tineri (18-34 de ani) locuiesc cu părinții. Iar motivele lor nu sunt doar economice...
O istorie a frigului extrem, din aprilie până în iunie - Ninsori, ger și îngheț în România ultimilor 100 de ani
În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
:)
Cat a durat acel test? Cat a costat acel test? Cati au murit?
NU este o stire buna.
Regret, dar romanii, care nici macar nu au o istorie oficiala, sunt inca la stadiul "am auzit io, maica!", vehiculand zvonuri si barfe de ograda. Semidocti, usor manipulabili, li s-a bagat in cap ca sunt atat de importanti, incat rusii nu au alt obiectiv decat sa atace si sa ocupe Romania, iar UE si NATO nu fac nimic altceva decat sa se chinuie sa apere tarisoara noastra. Suntem extrem de importanti, energia secreta a Pamantului, gradina Maici Domnului, centrul Universului si... obesia rusilor.
Din pacate, Merkel nu se consulta cu romanii de pe HN si-si vede de traba planificata de luni de zile, prin intermediul servicilor si cancelariilor UE. Adica, pasi spre rezolvarea situatiei tensionate. Prin diplomatie, nu prin "cafteala", cum ar dori romanasu' razboinic...
De unde le-ai scos?
Cata liniste si prosperitate ar fi fost acum,in lume?
Ca sa nu zic si de Germania unde e,dupa ce-au rupt-o americanii in bataie.
La cât de multe și diversificate resurse naturale are România, dacă nu eram conduși atâta timp de hoți, sigur deveneam o putere economică și militară.
Rușii nu au avut alt obiectiv decât să ocupe România și noi am fost "apărați" de țările occidentale. Nu vedeți și acum ce aliați avem? Și ungurii și bulgarii și turcii ne întorc spatele și se dau cu rușii... Și politicienii români numai în "interesul național" au acționat... Serviciile la fel...
Multumesc pentru confirmare si "suport" ;))
Ce zice USA, UK?
Tot asa? Sa ne avem ca fratii???